Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile britanice au revizuit condiţiile de intrare în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în contextul pandemiei de COVID-19. Astfel, începând cu data de 7 decembrie 2021, ora 04:00 GMT (6:00, ora RO), toate persoanele, inclusiv persoanele vaccinate cu schemă completă, care intenţionează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, trebuie să prezinte la intrarea pe teritoriul britanic certificatul care atestă rezultatul negativ al unui test COVID-19 (tip PCR sau rapid antigen), efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de sosire. Sunt exceptaţi de la obligativitatea prezentării certificatului care atestă rezultatul negativ al unui test COVID-19 copiii în vârstă de până la 11 ani inclusiv.
Astfel, începând cu data de 7 decembrie 2021, ora 04:00 GMT (6:00, ora RO), intrarea în Regatul Unit va fi permisă cu respectarea următoarelor condiţii:
– completarea, în prealabil (cu maximum 48 de ore înainte de sosire), a Formularului de Localizare (Passenger Locator Form), disponibil la: https://www.gov.uk/provide-journey-contact-details-before-travel-uk;
– prezentarea, la intrarea pe teritoriul britanic, a unui certificat care atestă rezultatul negativ al unui test COVID-19 (tip PCR sau rapid antigen), efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de călătorie;
suplimentar:
– pentru persoanele vaccinate: efectuarea unui test tip PCR în ziua a doua de la sosire şi autoizolarea la domiciliu până la primirea rezultatului testului. În cazul în care testul va fi pozitiv, persoana respectivă va trebui sa continue autoizolarea pentru o perioada de 10 zile. În cazul unui rezultat negativ, se încheie perioada de izolare. În categoria persoanelor vaccinate sunt incluse persoanele cărora le-a fost administrată schema completă de vaccinare (două doze – pentru vaccinurile care prevăd administrarea a două doze – sau o singură doză pentru cele care prevăd administrarea unei singure doze – de exemplu Johnson/Janssen) şi în cazul cărora au trecut cel puţin 14 zile de la administrarea ultimei doze. Pentru persoanele cărora le-a fost administrată doza a treia (booster-ul) nu sunt reglementări speciale. Tipul de vaccin administrat trebuie să fie din lista celor recunoscute în Regatul Unit: Oxford/AstraZeneca, Pfizer BioNTech, Moderna, Johnson/Janssen, Sinovac-CoronaVac; Sinopharm Beijing; Covaxin. Detalii despre tipurile de vaccin şi certificatele de vaccinare recunoscute în Regatul Unit sunt disponibile aici: https://www.gov.uk/guidance/countries-with-approved-covid-19-vaccination-programmes-and-proof-of-vaccination
– pentru persoanele nevaccinate: rezervarea şi achitarea, anterior sosirii, a efectuării a 2 teste COVID-19 tip PCR (pentru ziua a 2-a ziua a 8-a de la sosire) şi autoizolarea pentru o perioadă de 10 zile la adresa de domiciliu/adresa declarată la sosire.
MAE recomandă cetăţenilor români să se informeze anterior deplasării în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi să consulte paginile de internet ale autorităţilor cu privire la informaţiile despre regulile de sosire în Anglia. (comunicat MAE)
Important: regulile de intrare pe teritoriul Marii Britanii
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -