Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea a scos la concurs mai multe posturi vacante: șoferi de ambulanțe, asistenți medicali, economist. SAJ Vrancea vrea să angajeze 3 șoferi pentru autosanitare, pe perioadă determinată, pentru Stația Centrală Focșani. Doritorii trebuie să îndeplinească o serie de condiții: absolvent de studii liceale, cu diplomă de bacalaureat; diplomă de absolvire a cursului de ambulanțier, permis de șofer profesionist pentru categoriile B și C; vechime de minimum 6 ani ca șofer profesionist sau de minimum 3 ani ca șofer autosanitară II. Dosarele de concurs se depun până pe data de 8 decembrie. Detalii AICI.
SAJ Vrancea are nevoie și de doi asistenți medicali generaliști, tot pe perioadă determinată, unul la Substația Mărășești și unul la Microstația Panciu. Pentru ambele posturi se cere diplomă de absolvire a unei școli postliceale de profil și certificat membru OAMGMAMR, avizat pe anul în curs. Pentru postul de asistent medical generalist principal de la Mărășești este nevoie de 5 ani vechime ca asistent medical, iar pentru postul de asistent medical generalist de la Panciu este nevoie de doar 6 luni vechime. Dosarele se depun până pe data de 8 decembrie. Detalii AICI.
De asemenea, Serviciul de Ambulanță a mai scos la concurs un post de economist, tot pe perioadă determinată, la Stația Centrală Focșani. Doritorii trebuie să fie absolvenți de studii superioare de specialitate și să aibă o vechime de minimum 3 ani și jumătate ca economist. Înscrierile la acest concurs se fac tot până pe 8 decembrie, la ora 8:00. Detalii AICI. Pentru toate aceste concurs se pot obține relații suplimentare la numărul de telefon 0237-238840.