sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateFinal la proiectul de și pentru tineret „Identitatea și valorile naționale în...

Final la proiectul de și pentru tineret „Identitatea și valorile naționale în contextul Marii Uniri”

În perioada mai – decembrie 2021 s-a desfășurat proiectul de tineret ”Identitatea și valorile naționale în contextul Marii Uniri” – editia a IV-a, realizat de Centrul de Tineret Focșani în parteneriat cu Muzeul Vrancei. În cadrul acestui proiect, tineri de la mai multe școli din județ, inclusiv tineri din medii dezavantajate au aflat istoria mai puțin cunoscută a județului nostru. Participanții au avut ocazia să viziteze cele patru obiective de importanţă naţională aflate în județul nostru. Este vorba despre Mausoleele de la Mărășești, Mărăști, Soveja și Focșani, monumente care cinstesc memoria eroilor români căzuți la datorie pe aceste meleaguri, contribuind decisiv la împlinirea visului de veacuri al poporului român – Marea Unire de la 1 decembrie 1918.

În data de 19 iunie 2021 a avut loc una dintre activităţile principale ale proiectului de tineret ”Identitatea și valorile naționale în contextul Marii Uniri”, la care au participat elevi ai Școlii Gimnaziale „Principele Șerban Ghica și Principesa Aristița Ghica” din Sihlea, coordonati de doamna profesoară Vespan Lăcrămioara și de domnul profesor Atanasiu Zinel. Participanții au fost foarte încântați de acest proiect și de modul în care doamna muzeograf Emilia Atanasiu le-a prezentat o salbă de fapte de eroism ale ostașilor români. Menționăm că mulți dintre tinerii de la Școala din Sihlea au fost la prima lor participare la astfel de activități, iar implicarea și entuziasmul lor pe tot parcursul zilei a fost impresionantă.

Alte două activități s-au desfășurat în data de 23 iunie la Mausoleul din Focșani- Sud, la care au participat aproximativ 60 tineri de la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” și de la Colegiul Economic “Mihail Kogălniceanu”. Elevii au fost coordonați de către doamnele profesoare Micu Iliescu Elena, Săcăluș Oana și Rachieru Mariana de la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” și doamna profesoară Lupu Cătălina de la Colegiul Economic “Mihail Kogălniceanu”. Datorită colaborării DJST Vrancea – Centrul de Tineret Focșani cu Serviciul de Probațiune Vrancea, la una dintre aceste activități au participat și 3 tineri care au fost sancționați cu măsura educativă neprivativă de libertate a Stagiului de formare civică.

În data de 21 octombrie, aproximativ 30 de elevi ai Colegiului Național  Pedagogic “Spiru Haret” coordonati de doamnele profesoare Toia Deniza, Miron Elena și Baciu Svetlana au participat la proiectul nostru.

La ultima activitate ce s-a desfășurat la mausolee, în data de 28 noiembrie 2021, Centrul de Tineret Focșani a sărbătorit Ziua Naționala a Romaniei alături de 30 de elevi de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea – MF Odobești și de la Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” Odobești. Elevii au fost coordonați doamna profesoara Mateiu Mirela si de domnul profesor Taman Nelu de la Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” Odobești, respectiv doamnele Paraschivescu Mihaela si Dănilă Nicoleta de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea.

Cu dorința ca la ediția aniversară, a V-a 2022 să implicăm și mai mulți tineri din județ cu care să vorbim despre ”Identitatea și valorile naționale în contextul Marii Uniri”, Centrul de Tineret Focșani-DJST Vrancea mulțumește tinerilor participanți la proiect, școlilor și liceelor partenere, coordonatorilor acestora, precum și colaboratorului din acest proiect, Muzeul Vrancei. (DJST Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu