sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateHoria-Roman Patapievici a primit Premiul „Petőfi”, la Budapesta. În laudatio s-a menționat...

Horia-Roman Patapievici a primit Premiul „Petőfi”, la Budapesta. În laudatio s-a menționat că în timpul Revoluţiei din România, scriitorul a fost luat de pe stradă şi arestat

Budapesta, joi, 9 decembrie 2021 (MTI) – Horia-Roman Patapievici, fizician, scriitor şi eseist, a fost distins, la Muzeul Casa Terorii din Budapesta, cu Premiul „Petőfi”, fondat de Fundaţia Publică pentru Cercetarea Istoriei şi a Societăţii din Europa Centrală şi de Est şi de Compania Mol Nyrt, potrivit hirado.hu.

Katalin Novák, ministrul ungar fără portofoliu, responsabil pentru familii, a trimis o scrisoare, care a fost citită de Gábor Tallai, directorul de programe al Muzeului Casa Terorii, în care subliniază că oamenilor trebuie să li se reamintească în repetate rânduri valoarea libertăţii, chiar şi atunci când condiţiile constituţionale ale acesteia sunt date şi aparent nu există nimic care să o ameninţe. Cele mai bune semne care amintesc de acest aspect sunt cei care au luptat curajoşi pentru libertate în perioada absenţei libertăţii, a scris ministrul.

Articolul integral, pe hirado.hu!

Prezența lui Horia-Roman Patapievici în spațiul public românesc de după 1989 a stârnit uimire, curiozitate, admirație – și numeroase polemici. În timp ce pentru unii scrierile lui Horia-Roman Patapievici au cel mai adesea aerul unor sentințe, pentru alții scrierile lui Horia-Roman Patapievici au fost și rămân repere ale gândirii democratice romanești, analize percutante și riguroase ale patologiilor comuniste și post-comuniste. (sursa: PressHub)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu