Maxim 50.000 lei, pentru femeile manager care deţin microîntreprinderi, PFA sau II, nu au datorii la stat şi propun un plan de afaceri.
Joi, 17 septembrie, se deschide Programul „Femeia manager”, prin care femeile de afaceri pot obţine finanţări nerambursabile de până la 50.000 lei, însemnând maxim 90% din valoarea cheltuielilor eligibile pentru planuri de afaceri pe care le pot propune în cadrul acestei linii de finanţare.
Aplicaţia de înscriere a planurilor de afaceri în cadrul Programului naţional multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii 2015 va fi activă, exclusiv on-line, în perioada 17.09.2015, ora 10.00 – 21.09.2015, ora 20.00.
Pot beneficia de acestă linie de finanţare microîntreprinderile, persoanele fizice autorizate (PFA) care desfăşoară activităţi economice în mod independent, întreprinderile individuale, după caz, care îndeplinesc cumulativ, următoarele criterii de eligibilitate la momentul înscrierii on-line:
a) sunt organizate în baza Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare sau în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului României nr. 6 din 09.02.2011 şi îndeplinesc condiţiile de încadrare în categoria microîntreprinderilor , potrivit dispoziţiilor Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare sau sunt persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale (înregistrate în registrul comerţului şi autorizate conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44 din 16 aprilie 2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare);
b) au cel mult 3 ani de la înregistrarea la Registrul Comerţului la data deschiderii aplicaţiei de înscriere on-line în Program;
c) cel puţin unul dintre asociaţi să fie femeie şi să deţină cel puţin 50% din părţile sociale ale societăţii în cazul microîntreprinderilor aplicante, sau reprezentantul persoanei fizice autorizate (PFA)/întreprinderii individuale (II) care desfăşoară activităţi economice, să fie femeie;
d) codul CAEN pentru care solicită finanţare este eligibil şi autorizat la momentul înscrierii on line, conform art. 15 din Legea 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în Registrul Comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare;
e) şi-au îndeplinit obligaţiile exigibile de plată a taxelor şi impozitelor către bugetul general consolidat şi bugetele locale;
f) nu au datorii la bugetul general consolidat şi la bugetele locale, atât pentru sediul social, cât şi pentru toate punctele de lucru; solicitanţii care au datorii eşalonate, nu sunt eligibili pentru a accesa Programul;
g) au sediul, sunt înregistraţi şi îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României;
h) nu sunt în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, insolvenţă, faliment sau suspendare temporară a activităţii;
i) ajutorul de minimis acordat prin prezenta schemă de minimis nu poate să depăşească plafonul de 200.000,00 Euro pe durata a trei exerciţii financiare pentru o întreprindere unică, aşa cum este acesta definita de Regulamentul UE nr. 1407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis si 100.000 Euro pe durata a trei exerciţii financiare pentru beneficiarii care desfăşoară activităţi de transport de mărfuri în contul terţilor sau contra cost. Plafoanele se aplică indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul urmărit si indiferent dacă ajutorul este acordat din fonduri de la bugetul de stat sau din fonduri comunitare.(…)
j) nu a fost subiectul unei decizii a Comisiei Europene/OTIMMC de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care a făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată şi creanţa integral recuperată;
k) au obţinut cel puţin 60 puncte în urma completării on-line a planului de afaceri.
Mai multe detalii aici .
Inscrierea in program: www.aippimm.ro