duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăPoliticaDilema din PSD Vrancea: cine va fi prefect?

Dilema din PSD Vrancea: cine va fi prefect?

Negocierile de la București, dintre liderii PSD, PNL și UDMR, pe împărțirea posturilor de prefect (re)agită spiritele în PSD Vrancea. Deși se părea că se ajunsese la un compromis, săptămâna trecută, iată că negocierile de astăzi au dat peste cap calculele politicienilor din Vrancea. Dacă săptămâna trecută se vorbea că PNL va păstra postul de prefect de Vrancea (chiar cu varianta menținerii în funcție a actualului prefect, Gheorghiță Berbece), iată că astăzi vorbim de altă variantă, cu PSD în rol principal.

Astfel, conform noii înțelegeri de la București, postul de prefect ar reveni în curtea PSD. Discuțiile inițiale din interiorul PSD Vrancea nu reușiseră să ajungă la un compromis, astfel că au apărut mai multe variante posibile pentru această funcție. Variante care, acum, după noua negociere de la nivel central, revin în atenție. În urma discuțiilor pe grupuri mai mult sau mai puțin extinse din PSD Vrancea, s-au vehiculat mai multe nume: Constantin Guguianu (consilier județean din anul 2004, apropiat al fostului președinte PSD Vrancea, Marian Oprișan), Vasile Carnariu (fost consilier județean și ex-director în MADR), Vasile Marin (consilier județean, fost inspector șef adjunct al IPJ Vrancea), Dan Grigoraș (șef de birou în cadrul Primăriei Focșani, apropiat al primarului Cristi Misăilă), Cristina Stoica (fost subprefect, acum administrator public al municipiului Focșani). De asemenea, s-a vorbit și despre varianta ca un primar să fie susținut pentru a ocupa postul de prefect, în perspectiva ca acesta să fie și candidatul PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Vrancea la alegerile locale din 2024.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu