sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateProiect de tineret ”La noi, la români!”-2021

Proiect de tineret ”La noi, la români!”-2021

În acest an, DJST Vrancea și-a propus promovarea în rândul tinerilor, a valorilor identității istorice și culturale românești, păstrate în Vrancea. Activitățile au fost organizate în cadrul proiectului de tineret ”La noi, la români!” (noiembrie – decembrie 2021) și au urmat o prioritate strategică a politicilor naționale de tineret ale MTS – organizarea de proiecte de tineret ce susțin și promovează istoria, arta, tradițiile și obiceiurile locale românești. Au participat 175 de tineri, elevi ai Liceului ”Simion Mehedinți” din Vidra, Liceului Tehnologic ”Grigore Gheba”, Liceului de Artă ”Gheorghe Tattarescu”, Colegiului Economic ”Mihail Kogălniceanu” și ai Colegiului Tehnic ”Valeriu D. Cotea”. Activitățile de informare culturală precum și cele artistice au fost realizate de către tineri care locuiesc în comunități vrâncene cu tradiții recunoscute precum Câmpineanca, Mera, Bârsești, Tulnici, Suraia, Vetrești–Herăstrău, Vidra, Valea Sării, Odobești, Dumitrești, Chiojdeni, Vulturu. La seminarii, ei au stabilit un lung șir de obiceiuri și datini locale care trebuie neapărat păstrate: mersul la colindat, păstrarea plugușorului ca tradiție, până la sfârșitul lumii, păstrarea meșteșugului în lemn, păstrarea tainei creațiilor textile țărănești și a portului popular, conservarea muzeelor și a colecțiile vechi, păstrarea dansului popular în zile de sărbătoare, la bâlciurile din sate, învățarea istoriei, scrise cu sacrificii și în Vrancea, organizarea șezătorii satului, a horei mari, păstrarea simbolurilor naționale și celor tradiționale românești. Alături de tineri au stat profesorii Doina Andrieș Stratton, Marilena Găucan, Mariana Stănilă, Laura Dumitru, Tatiana Duță, Liviu Roman, Ștefan Dumitru și dra Mihaela Șerban, artist plastic. Organizarea activităților a fost un regal al tradițiilor și obiceiurilor, pe care expertul de tineret Lia Cazacu l-a realizat alături de un număr important de tineri implicați dar și cu sprijinul unor parteneri instituționali, deosebit de implicați în educația tinerei generații. Totul, pentru susținerea unei cât mai bune dezvoltări personale a tinerilor. (DJST Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu