Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, a anunțat că Guvernul va acorda ajutorul financiar pentru pensionari, în această iarnă, o singură dată. Ajutorul va însemna completarea cuantumului pensiei până la valoarea de 2.200 de lei. ”Pensionarii cu veniturile cele mai mici primesc un ajutor, astfel încât oricine are pensia cuprinsă între 1.000 şi 1.600 de lei să ajungă la venituri de 2.200 de lei în luna ianuarie. Astfel, ajutorul va fi acordat diferenţiat: cine are pensia de 1.000 de lei va primi un ajutor de 1.200 de lei. Cine are pensia de 1.001 leu va primi un ajutor de 1.199 de lei. Cine are pensia de 1.002 lei va primi un ajutor de 1.198 de lei, iar ajutorul va scădea pe măsură ce pensia este mai mare. Astfel, persoanele cu 1.600 de lei pensie vor primi ajutor de 600 de lei, sprijin financiar din partea Guvernului. Ajutorul financiar se acordă o singură dată, în luna ianuarie, unui număr total de aproape două milioane şi jumătate de pensionari”, a precizat Gabriela Firea, astăzi, într-o conferință de presă. Pachetul care include acest ajutor financiar pentru pensionari a fost transmis Ministerului Finanțelor pentru a fi implementat în Legea bugetului de stat pe 2022.
Ajutorul pentru pensionari în această iarnă se va acorda o singură dată, în ianuarie 2022
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -