Comitetul Național pentru Situații de Urgență a hotărât exceptarea de la carantină a șoferilor de tir, dar și a șoferilor de microbuze și autobuze, la intrarea pe teritoriul României. CNSU a adoptat Hotărârea nr. 115/17.12.2021, care aduce următoarele modificări la o decizie anterioară în acest sens:
”Articolul 1 la Hotărârea Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 111/2021 pentru stabilirea regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc în România, valabile 10.12.2021 ora 00:00 – 08.01.2022 ora 24:00 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1162 din 7 decembrie 2021, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La punctul 6 litera h) se modifică și va avea următorul cuprins: „h) conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă;”
2. La punctul 6, după litera m) se introduce o nouă literă, litera n), cu următorul
cuprins:„n) conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune,
inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, dacă fac dovada
vaccinării cu schemă completă și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea acesteia ori
dovada confirmării pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare
intrării în țară sau prezintă rezultatul negativ al unui test RT–PCR pentru infecția cu SARS–
CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național iar deplasarea se
realizează doar în scop profesional.”