Ministrul Sănătății s-au întâlnit cu reprezentanții mediului de faceri pentru a discuta pe marginea măsurilor de sănătate publică pentru controlul unui potențial val pandemic. România pregătețte legislația privind introducerea certificatului COVID, similar cu celelalte state ale UE, dar adaptat situației din țara noastră. Autoritățile spun că vor ține seama de interesul de sănătate publică, dar și de nevoia de funcționare corespunzătoare a economiei. ”Reprezentanții companiilor au discutat cu ministrul Sănătății elementele legate de soluțiile pentru asigurarea continuității activității economice. Acordarea de către Guvern a voucherelor gratuite pentru testare va asigura adaptarea agenților economici la situația creată de introducerea certificatului COVID-19 și va fi favorabilă controlului pandemiei. Certificatul va fi introdus în momentul înregistrării unei creșteri susținute de 3 săptămâni consecutive a numărului de cazuri cu un coeficient de 1,5 iar renunțarea la el se va face după ce trendul devine descendent iar incidența cumulată scade sub 1.”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătății.
Potrivit proiectului privind certificatul COVIV la locul de muncă, testarea gratuită a angajaților trebuie să se facă pentru o perioadă de maxim 45 de zile prin acordarea unor tichete tip vouchere în valoare de 50 de lei (tichetul).
- Voucherele sunt gândite pentru testele antigen care trebuie făcute în instituții publice sau private, acreditate (în farmacii, la medicul de familie, clinici private sau de stat) astfel încât rezultatele să fie încărcate în platforma națională.
- Statul direcționează către angajator voucherele care pot fi folosite pe o perioadă de maxim 45 de zile de la declanșarea stării de alertă în care se solicită certificatul.
- Angajații pot beneficia de maxim 15 vouchere/ tichete.
Potrivit estimărilor liderilor PSD, banii cheltuiți pentru testele gratuite se încadrează între 150 și 200 de milioane de lei. Calculul s-a făcut ținând cont de cheltuielile avute de statul român cu spitalizarea unui bolnav de COVID, estimată în valul 4 la circa 750 de milioane de lei. Certificatul STOP COVID se eliberează în urma îndeplinirii uneia dintre următoarele condiţii: vaccinarea cu schema completă împotriva virusului SARS-CoV-2 /dovada trecerii prin boală /rezultatul negativ certificat al unui test RT-PCR (valabil 72 de ore) sau antigen rapid (valabil 48 de ore).