În perioada 10.01 – 25.03.2022 se fac înscrieri în vederea admiterii în colegiile naționale militare. Criterii specifice de recrutare:
-vârsta de cel mult 16 ani împliniți în anul 2022 (anul desfășurării concursului de admitere);
-absolvenți ai învățământului secundar inferior sau gimnazial sau să facă dovada absolvirii acestuia până la data clasificării finale – ultima etapă a concursului de admitere.
Atenție! Absolvenții clasei a VIII-a din serii anterioare, care au participat la procesul de admitere în anii precedenți și au fost înmatriculați într-o unitate de învățământ, în învățământul liceal sau profesional, nu se pot înscrie în vederea participării la procesul de recrutare, selecție și admitere în clasa a IX-a la învățământul liceal militar.
Există 5 colegii naționale militare:
-Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”, Breaza;
-Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, Alba Iulia;
-Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc;
-Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu”, Craiova;
-Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, Constanța.
Învățământul liceal militar este gratuit și are ca misiune pregătirea științifică și umanistă generală a elevilor prin studii de nivel liceal, pe filiera vocațională, în profilul militar, specializarea matematică-informatică. Pentru mai multe informații, consiliere şi înscriere, în vederea participării la selecție, unul dintre părinți sau tutorele trebuie să contacteze personalul biroului informare-recrutare din cadrul centrului militar de care aparțineți cu domiciliul, fie telefonic, fie deplasându-se la sediul biroului.
Adresele și numerele de telefon sunt disponibile aici: https://bit.ly/3tU6ynb și aici: https://bit.ly/3jLG3vq (în funcție de județ/sector). (sursa: MApN)