PNL a anunțat începerea negocierilor de fuziune cu ALDE. Ar fi, practic, o reîntregire a PNL, majoritatea din ALDE provenind din rândul liberalilor. Partidul a fost înființat de Călin Popescu Tăriceanu, care a plecat din PNL pentru a rămâne alături de PSD, după ruperea USL, în 2014. Aspirațiile politice ale fostului premier liberal s-au oprit la sfârșitul anului 2020, după eșecul ALDE în alegerile parlamentare. Tăriceanu s-a retras din conducere, unii susținând că nici el nici Daniel Chițoiu n-ar mai fi membri de partid. Prin urmare, pentru liderii PNL ar fi mai ușoară misiunea de a-i convinge pe cei din ALDE să li se alăture (cu avantajele de rigoare). PNL și-a stabilit chiar și o echipă de negociere cu ALDE, astfel că fuziunea ar putea avea un final destul de rapid. Din această echipă face parte și un fost parlamentar ALDE, Toma Petcu, acum deputat PNL.
La Vrancea ar fi o mișcare firească, ținând cont de realitatea politică județeană. Președintele ALDE Vrancea, Ionel Cel-Mare, este colaborator apropiat al președintelui PNL&CJ Vrancea, Cătălin Toma. PNL și USR reușesc să aibă majoritate în Consiliul Județean Vrancea cu cele două voturi ale consilierilor ALDE. De altfel, Ionel Cel-Mare a mai colaborat cu PNL, pe vremea când conducea organizația Partidului Conservator (al lui Dan Voiculescu). El a intrat în Consiliul Județean în 2012, pe lista comună a USL, din partea Alianței PNL-PC. Apoi Ionel Cel-Mare a fost ales vicepreședinte al CJ Vrancea la dorința lui Marian Oprișan, deși PNL avea altă propunere. Și în 2016 a fost ales vicepreședinte al CJV, cu sprijinul PSD, iar în 2020 a fost ales aproape în unanimitate. După alegerile locale din 2020, șeful ALDE Vrancea a înclinat balanța spre PSD doar la votul pentru alegerea lui Marian Oprișan în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean. În rest, voturile ALDE au fost alături de PNL. De altfel, trecerea pragului electoral la alegerile locale din 2020 a fost o surpriză în cazul ALDE. Peneliștii au vorbit, atunci, de niște „erori” la întocmirea proceselor-verbale în câteva secții de votare (una inclusiv din Focșani), care ar fi propulsat ALDE peste pragul electoral de 5%. Totul a rămas la stadiul de simple vorbe post-electorale.
Dacă se realizează fuziunea cu ALDE, se poate spune chiar că șeful PNL Vrancea a fost un vizionar în ceea ce privește relațiile politice naționale ale PNL. Cătălin Toma și oamenii PSD din Consiliul Județean, din instituții publice și din alte domenii colaborează foarte bine încă de la începutul mandatului acestuia de președinte al CJ Vrancea, din vremea când PSD era ”dușmanul” PNL și nici nu se punea problema unei coaliții de guvernare PNL-PSD. Și iată că această coaliție s-a realizat, după circa un an, pecetluind buna înțelegere din Vrancea. Acum, fuziunea PNL-ALDE ar consfinți colaborarea strânsă dintre șefii celor două organizații județene. Și ar putea rezolva și problema ridicată de PSD Vrancea, cu privire la spațiul repartizat de Consiliul Județean pentru funcționarea ALDE Vrancea. Este un spațiu de circa 146 mp, de pe Strada Cuza Vodă, repartizat de CJ Vrancea (președinte Marian Oprișan) de mulți ani pentru funcționarea partidului condus de Ionel Cel-Mare (din vremea când se numea PC și nu era Cel-Mare acolo). Așa cum au stabilit funcționarii CJ Vrancea de atâția ani (cel puțin așa susțin pesediștii contestatari acum), chiria plătită de ALDE pentru spațiul respectiv este una modică, de circa 5 euro/lună. După ce au fost nevoiți să părăsească imobilul de patrimoniu de pe Strada Republicii, în care s-au lăfăit peste 25 de ani, pe bani publici, pesediștii au cerut ca și cei de la ALDE (foștii lor parteneri) să fie evacuați din spațiul de pe Strada Cuza Vodă. Așa că, dacă s-ar realiza fuziunea PNL-ALDE, problema spațiului respectiv va fi rezolvată: ALDE nu va mai exista și nu va mai avea nevoie de sediu. Sau spațiul respectiv ar putea fi repartizat chiar PNL (care activează într-un spațiu privat de 30 de ani). Sau USR (că tot în spațiu privat funcționează). Sau, de ce nu, altui partid.