vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneStadiul proiectelor de mare infrastructură din zona Moldovei

Stadiul proiectelor de mare infrastructură din zona Moldovei

Proiectele din Moldova și Bucovina au fost prezentate punct cu punct de echipa tehnică a CNAIR, coordonată de directorul general Cristian Pistol, într-o ședință la care au participat reprezentanți ai autorităților locale, ai societății civile, și ai prestatorilor care au contracte cu compania pentru realizarea proiectelor din această zonă a țării, dar și cu membri ai Parlamentului. Discuțiile au avut loc în format mixt, cu prezență fizică și online. Situația actualizată a proiectelor analizate este următoarea:

A7 – Autostrada Moldovei

Autostrada Ploiești – Buzău: Se află în faza finală de evaluare a celor 39 de oferte pentru construcția acestui tronson în lungime de 63,250 km, împărțit în 3 loturi:

LOT 1: Dumbrava – Mizil, km 0+000 – km 21+000 / LOT 2: Mizil – Pietroasele, km 21+000 – km 49+350/ LOT 3: Pietroasele – Municipiul Buzău, km 49+350 – km 63+250. Valoarea estimată a contractelor este cuprinsă între 4,29 miliarde de lei și 5,06 miliarde de lei.

Autostrada Buzău – Focșani: Contract pentru elaborarea SF+PT în derulare/ Lungime: 82,44 km / Valoare contract: 13.93 milioane lei, fără T.V.A. / Data de începere: noiembrie 2018

Indicatorii Tehnico – Economici au fost avizati:

CTE al CNAIR S.A., în data de 03.12.2021 / CTE al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în data de 10.12.2021 / Consiliul Interministerial, în data de 11.01.2022 / Acordul de Mediu a fost obținut în data de 05.01.2022 / Proiectul tehnic a fost recepționat în data de 13.12.2021 de CNAIR S.A..

Urmează să fie supus avizării în cadrul CTE CNAIR, după aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin Hotărâre de Guvern. A fost înaintată CNAIR S.A. documentația necesară demarării Procedurii de Achiziție Publică pentru faza de execuție lucrări.

Autostrada Focșani – Bacău: Contract pentru elaborarea SF+PT în derulare / Lungime: 95,902 km / Valoare contract: 20.12 milioane lei, fără T.V.A. / Data de începere: ianuarie 2019 / Studiul de Fezabilitate, revizia 3, a fost înaintat în data de 23.12.2021. În prezent Prestatorul finalizează Proiectului Tehnic. În data de 02.12.2021 a fost semnat Protocolul de colaborare între ABA Siret (ANAR) și CNAIR S.A. Avizul de Gospodărire a Apelor este în etapa finală de emitere. Procedura pentru obținerea Acordului de Mediu a intrat în etapa finală.

Drum Expres Focșani – Brăila

Contractul pentru elaborarea SF+PT este în derulare / Lungime: 76 km / Valoare contract: 15,00 milioane lei fără T.V.A. / Data de începere: iulie 2020. În prezent se află în derulare etapa finală pentru realizarea Analizei multicriteriale de traseu (AMC2), în urma căreia va fi stabilită varianta de traseu optimă.

Drum Expres Tișița – Albița

Contract pentru elaborare SF în derulare / Lungime: 76 km / Valoare contract: 11.05 milioane lei fără T.V.A. / Data de începere: august 2020

Analiza Multicriterială de Traseu Etapa 1, se află în curs de realizare. În urma acesteia vor fi stabilite minim două variante de traseu, care vor fi analizate detaliat în Analiza Multicriteriala de Traseu Etapa 2. La momentul actual este studiată posibilitatea realizării la nivel de drum expres a sectorului rutier dintre Tișița și Albița sau la nivel de Drum TransRegio. Necesitatea analizei în cauză a apărut în urma rezultatelor obținute în cadrul AMC1, conform cărora rata de rentabilitare a proiectului (profitabilitatea proiectului de investiții) este foarte scăzută în raport cu cerințele de eligibilitate impuse pentru proiectele care beneficiază de finanțare nerambursabilă. CNAIR S.A. analizează posibilitatea realizării sectorului rutier dintre Tișița și Albița la nivel de drum expres sau la nivel de Drum TransRegio, deoarece această modificare este una substanțială pentru contractul de servicii, în conformitate cu LEGEA Nr. 98/2016 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice. (sursa: CNAIR)

Mai multe detalii despre proiectele de mare infrastructură din Moldova găsiți AICI.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu