Așa cum au anunțat la sfârșitul săptămânii trecute, cadrele didactice vor intra, astăzi la prânz, în grevă de avertisment. Protestul cadrelor didactice din toate unitățile de învățământ din țară se va desfășura între orele 11:00 și 13:00. Potrivit sindicaliștilor din sistemul de învățământ, protestul este cauzat de refuzul guvernanților de a purta negocieri cu reprezentanții federaţiilor sindicale din educaţie și de a adopta măsuri concrete pentru:
1. ACORDAREA, încă de la începutul anului 2022, a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învățământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic);
2. ALOCAREA procentului de 6% din P.I.B. pentru finanțarea educației;
3. ADOPTAREA UNEI MĂSURI LEGISLATIVE DE NATURĂ REPARATORIE, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul și plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranșelor de vechime în învățământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creșteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017;
4. ACORDAREA SPORURILOR PENTRU CONDIȚII DE MUNCĂ prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017;
5. PLATA ORELOR SUPLIMENTARE pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar și nedidactic peste timpul normal de muncă;
6. SUPLIMENTAREA NUMĂRULUI DE POSTURI DIDACTICE AUXILIARE ȘI NEDIDACTICE necesare pentru ca unitățile de învățământ să își desfășoare activitatea în condiții cât mai bune. (sursa: FSLI)