În perioada 22-24.01.2022, pe raza municipiului Adjud și a comunelor Homocea, Pufești, Păunești, Ruginești și Golești, polițiștii vrânceni au desfășurat activități pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19. Odată cu verificarea modului de respectare a măsurilor dispuse prin prelungirea stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii SARS-COV-2, polițiștii au avut în vedere și prevenirea faptelor săvârșite cu violență în zona barurilor, teraselor, restaurantelor și sălilor de jocuri de noroc, a comerțului neautorizat, precum și reducerea riscului rutier.
În cadrul acțiunilor au fost verificate 145 de persoane, precum și 61 de autovehicule, ai căror conducători auto au fost testați alcooltest. Totodată, au fost verificate 55 de societăți comerciale, ocazie cu care poliţiştii au informat agenţii comerciali și reprezentanții centrelor comerciale verificate cu privire la măsurile dispuse pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului. Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 39 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 8790 de lei. Dintre acestea, 32 au vizat Legea 55/2020, și anume nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare a măștii sanitare de protecție (31) și organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții (1). Alte 3 sancțiuni au fost aplicate la O.U.G. 195/2002, 2 la Legea 145/2014, una la Legea 61/1991R și una la Legea Lg.171/2010. (IPJ Vrancea)