sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateS-a lansat Festivalul Boovie, ajuns la a șaptea ediție

S-a lansat Festivalul Boovie, ajuns la a șaptea ediție

În formula consacrată deja, Asociația Grow Up Project, împreună cu Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret“, ambele din Focșani, au dat startul celei de-a șaptea ediții a Boovie® – Festival-concurs internațional de book-trailere, destinat elevilor de gimnaziu și de liceu din întreaga țară, dar și de peste hotare! Pentru că acest eveniment a luat ființă pe meleaguri vrâncene, am lansat oficial ediția de anul acesta chiar pe 24 ianuarie, moment aniversar special pentru focșăneni, dar și pentru toți românii! Cele șase ediții desfășurate cu succes în tot atâția ani au dovedit că literatura și filmul fac într-adevăr echipă bună, Boovie® devenind cel mai mare festival-concurs din România, destinat elevilor.

Boovie 7.0 se va desfășura în perioada 15-17 Iulie, la Focșani și le oferă tinerilor șansa de a-și asuma roluri de cititori implicați și conștienți, actori, scenariști, regizori sau cameramani, cu scopul de a crea legături și de a provoca participanții să își forțeze limitele imaginației într-o manieră modernă. Festivalul figurează în Lista competițiilor pe discipline școlare, sportive și proiecte educative internaționale și naționale în anul școlar 2021-2022, cuprinsă în Ordinul Ministrului Educației 3066/27.01.2022. Perioada de înscriere este între 28 ianuarie – 08 Martie 2022, iar în data de 10 martie echipele își vor putea selecta cartea dorită pentru book-trailer. Produsul final urmează a fi trimis până pe data de 01 Iunie. Regulamentul, precum și detalii referitoare la modalitatea de înscriere în concurs, lista de cărți, secțiuni, tutoriale etc, se vor regăsi pe site-ul Boovie®www.boovie.ro și pe toate conturile de social-media – Facebook, Instagram, YouTube și TikTok.

Ce este Boovie®?

Festivalul-concurs a luat naștere în 2015, când la, pe atunci, Liceul Pedagogic „Spiru Haret“, profesorul Carmen Ion a decis să îi provoace pe elevi să citească. Nu sub amenințarea unor note, nu cu promisiunea unor medii mai bune, ci cu ideea realizării unui trailer! „Dar ce e ăla?“ Să-i spunem un film, realizat după citirea unei cărți. Și uite așa a apărut un pui de ceea ce avea să devină Boovie®! De-a lungul celor șase ediții, festivalul a evoluat prin entuziasmul pe care l-au arătat profesorii și elevii, dând naștere, dincolo de inevitabila competiție, unei comunități mai mari de la an la an și unui spirit unic, pentru că celor care au participat o dată la întâlnirea de la Focșani le este imposibil să nu revină, fapt dovedit de cei peste 5000 de elevi înscriși în ultimii trei ani. Această comunitate devotată educației s-a creat și prin suportul unor personalități marcante din diverse domenii culturale, dar și prin implicarea logistică și financiară a instituțiilor publice – Consiliul Județean Vrancea, Primăria și Consiliul Local ale municipiului Focșani, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea. Îi invităm să ni se alăture în acest efort comun pe toți cei care împărtășesc idealurile acestui festival!

Anul acesta, organizatorii își propun să facă din Boovie nu doar un eveniment care să cuprindă toate colțurile țării, ci și să își consolideze poziția la nivel internațional.

* Pentru informații actualizate despre festival și calendarul evenimentelor, urmăriți-ne pe conturile social media Boovie®, după cum urmează:

Pagina de Facebook     https://www.facebook.com/booviefestival

Cont de Instagram        https://www.instagram.com/booviefestival

Canal de YouTube        https://www.youtube.com/c/booviefestival

Cont de TikTok             https://www.tiktok.com/@booviefestival (sursa: organizatori)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu