Cunoscuta actriță Daniela Nane va veni joi, 10 februarie, la Focșani, la un alt fel de eveniment: ”La taifas cu Daniela Nane”, o întâlnire cu admiratorii, cu iubitorii teatrului și filmului din Focșani. ”Discuții savuroase cu Daniela Nane, despre teatru și viață, în general. Abia așteptăm să ne întâlnim! Accesul pe baza Certificatului Verde sau a testului rapid antigen.”, au transmis reprezentanții Centrului Cultural Vrancea, instituția care organizează acest eveniment. Discuția liberă cu Daniela Nane se va desfășura la Hotelul Kristal din Focșani, între orele 13:00-15:00.
Daniela Nane are 50 de ani și este actriță de teatru și film. În anul 1991 a câștigat concursul de frumusețe Miss România și a participat, în premieră pentru România, la concursul Miss Universe. Acum este angajată la Teatrul Bulandra din București. Daniela Nane are la activ numeroase roluri în teatru, film și producții de televiziune. Ea este căsătorită cu istoricul Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe, fost ambasador al României pe lângă UNESCO, actual manager al Bibliotecii Naționale a României.