sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietatePompierii vrânceni în alertă: 12 incendii de vegetație uscată în ultimele 24...

Pompierii vrânceni în alertă: 12 incendii de vegetație uscată în ultimele 24 de ore

La nivelul județului Vrancea, în ultimele 24 ore, pompierii militari și voluntari au intervenit pentru stingerea a 12 incendii de vegetație uscată în urma cărora a fost afectată o suprafață de teren de aproximativ 50 ha. Cele mai semnificative incendii au fost înregistrate pe raza administrativ teritorială a următoarelor comune: Vânători (2 incendii – 22 ha), Țifești (7 ha), Câmpineanca (3 incendii – 5 ha), Vulturu (5 ha), Răcoasa (5 ha) și Popești (4 ha). Astfel de intervenții presupun eforturi umane, materiale și financiare ridicate, având în vedere că, doar la aceste 12 incendii au fost mobilizați 80 pompieri cu 17 autospeciale.

În cazul nerespectării prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetație uscată Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură – APIA va aplica sancțiuni care ajung până la excluderea de la plata sprijinului financiar pentru deținătorii terenurilor igienizate prin incendierea vegetației uscate și care nu au obținut acceptul autorităților. Pentru arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi/sau fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, cetăţenii (proprietarii de terenuri) sunt pasibili de sancţiune contravenţională, care prevede aplicarea unei amenzi cu sume cuprinse între 1.000 – 2.500 lei. (ISU Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu