O manifestare specială, astăzi, la Câmpuri. Cel mai cunoscut țăran din Vrancea, susținător al Unirii Principatelor Române, a fost declarat Cetățean de onoare al comunei Câmpuri, la 140 de ani de la moartea sa. Prima parte a evenimentului a avut loc la Casa Memorială ”Ion Roată” din localitate. Apoi s-a oficiat o slujbă la cimitirul Bisericii Adormirea Maicii Domnului din satul Gura Văii, Parohia Rotilești, unde se află locul de veci al țăranului care a luptat pentru Unire și a cerut drepturi pentru țăranii clăcași. Manifestarea s-a desfășurat la inițiativa Asociației Cadrelor Militare Femei în Rezervă și Retragere „Sublocotenent Ecaterina Teodoroiu”, la care s-au alăturat autoritățile locale, Școala Gimnazială Câmpuri și parohiile locale. La manifestare au participat oficialități locale și județene, oameni de cultură, militari, preoții din comună, localnici și urmașii celebrului țăran din Câmpuri și deputat în Divanul ad-hoc al Moldovei din anul 1857. De altfel, titlul de Cetățean de onoare al comunei Câmpuri a fost înmânat Sevastiței Burchinoiu, văduva unuia dintre strănepoții lui Ion Roată.
Ion Roată s-a născut pe 31 martie 1806, în satul Gura Văii, comuna Câmpuri, și a decedat pe 20 februarie 1882. În martie 1878, ministrul de Externe de atunci, Mihail Kogălniceanu, l-a decorat pe Ion Roată cu Ordinul Național ”Steaua României” în grad de cavaler, împreună cu brevetul însoțitor semnat de domnitorul Carol I, „ca o răsplată a contribuției pe care înțeleptul țăran din Câmpurile a avut-o la înfăptuirea Principatelor Unite”. Dacă anul acesta, la 140 de ani de la trecerea sa în eternitate, i-a fost conferit titlul de Cetățean de onoare al comunei Câmpuri, anul viitor se va organiza un alt eveniment dedicat lui Moș Ion Roată: în a doua zi de Paști (17 aprilie 2023), Muzeul Vrancei va lansa la Câmpuri prima biografie a celui mai cunoscut țăran clăcaș din fostul județ Putna.