Grupul de Comunicare Strategică a anunțat datele actualizate ale infectării cu noul coronavirus. În ultimele 24 de ore, la nivel național s-au înregistrat 7.694 de cazuri (este o tendință generală de scădere a îmbolnăvirilor, dar duminica se fac, oricum, mai puține teste). În același interval, s-au raportat 85 de decese asociate COVID-19. În secțiile ATI-COVID sunt internați, acum, 1.101 pacienți în stare gravă, dintre care 7 sunt minori.
În ultimele 24 de ore, în județul Vrancea s-au înregistrat 50 de infectări cu virusul SARS-CoV-2. În evidențele DSP se află, la momentul actual, 2.112 vrânceni confirmați pozitiv. Cele mai multe cazuri sunt în următoarele localități: Focșani – 947, Odobești – 69, Adjud – 61, Panciu – 49, Vânători – 46, Câmpineanca – 45, Vidra – 45, Mărășești – 44, Dumitrești – 38, Măicănești – 38, Golești – 35, Garoafa – 33, Gugești – 31, Cotești – 29, Dumbrăveni – 29, Vulturu – 26, Vârteșcoiu – 23, Gura Caliței – 22, Nereju – 21, Jariștea – 20. În secțiile ATI din județ sunt 15 pacienți COVID-19 în stare gravă: 5 la Spitalul Municipal Adjud și 10 la Spitalul Județean Vrancea. În ultimele 24 de ore a fost raportat și un deces al unui bolnav din Vrancea este vorba de o femeie de 89 de ani, din Dumbrăveni, nevaccinată, care era internată la Spitalul Boli Cronice „Sf. Luca” București. Numărul total al vrâncenilor diagnosticați cu SARS-CoV-2, care și-au pierdut viața, a ajuns la 922.