Din această săptămână, Spitalul Municipal Adjud are un nou manager. Este vorba de col. dr. (r) Adrian Boicu, medic primar în specialitatea ortopedie-traumatologie. Doctorul Boicu a câștigat concursul organizat pentru ocuparea acestui post, contractul de management fiind semnat pentru o perioadă de 4 ani. Printre principalele obiective ale noului manager al Spitalului Municipal Adjud se numără transformarea acestuia în spital de urgență, reorganizarea structurii spitalicești și modificarea organigramei acestuia, pentru a veni în întâmpinarea cererii de servicii medicale prin înființarea de noi specialități, creșterea siguranței pacientului și a complexității actului medical, reabilitarea blocului operator și a secțiilor spitalului, unității de primiri urgențe și implementarea sistemului de telemedicină. Pe lângă transformarea spitalului adjudean într-o unitate de primiri urgențe, noul manager mai are un obiectiv pe termen foarte scurt, anume obținerea acreditării ciclul II din partea Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate pentru Spitalul Municipal Adjud. Această acreditare presupune, printre altele, oferirea de servicii medicale de calitate superioare și obținerea unor fonduri mai mari de la Casa de Asigurări de Sănătate.
Colonelul medic în rezervă Adrian Boicu a absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universitatății de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” în 1995. În 2002 a fost confirmat medic militar specialist în ortopedie traumatologie și a început cariera la Spitalul Militar de Urgență ”Dr. Alexandru Popescu” din Focșani. Din anul 2009 este medic primar ortopedie și traumatologie și a ocupat funcțiile de șef compartiment ortopedie și traumatologie, șef ambulatoriu de specialitate, șef serviciu operațional în serviciul medicină operațională la Spitalul Militar de Urgență din Focșani. În perioada ianuarie 2016 – octombrie 2019 a fost director medical și comandant (manager) al Spitalului Militar de Urgență ”dr. Aristide Serfioti” din Galați. De-a lungul carierei, colonelul medic Adrian Boicu a primit o serie de distincții: Semnul Onorific ”În serviciul Patriei” pentru 15, 20 și 25 de ani de activitate, ”Emblema de Onoare a Medicinei Militare” și titlul onorific de ”Militar Veteran”, ca urmare a misiunii efectuate în teatrele de operațiuni din Afganistan. (sursa: Primăria Adjud)