Activitățile de control ale inspectorilor Registrului Auto Român s-au intensificat în cursul anului 2021. Potrivit statisticii oficiale, inspectorii RAR au verificat în trafic 75.600 de vehicule (comparativ cu 64.096 în anul 2020), la nivelul întregii țări. În urma acestor controale, s-a constatat că 46,39% dintre acestea aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase și au fost declarate neconforme. Conform informațiilor transmise de RAR, cele mai multe neconformități au fost constatate la:
- instalația electrică, de iluminare-semnalizare și auxiliară (28,64%);
- emisii poluante (25,65%);
- punți, jante, anvelope și suspensie (13,81%);
- parbriz, geamuri laterale, lunetă, oglinzi (12,97%).
”Neconformități la sistemul de frânare au fost depistate la 5,35% dintre vehiculele controlate şi în 1,71% din cazuri au fost constatate probleme la sistemul de direcţie. În urma măsurătorilor efectuate s-a constatat depăşirea nivelului maxim admis de emisii poluante la 2.193 de autovehicule. Inspectorii RAR au depistat în trafic şi vehicule cu defecțiuni periculoase la sistemele de frânare, direcţie sau la punţi și fuzete. În cazul a 4.941 de vehicule s-a considerat că acestea prezintă pericol iminent de accident. Aproximativ 2,9% dintre vehiculele verificate prezentau probleme legate de dovada de inspecție tehnică periodică – ITP fals, expirat sau anulat.”, se arată într-un comunicat al Registrului Auto Român. În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră pe parcursul anului 2021, au fost aplicate 26.639 de sancțiuni, au fost retrase 21.760 de certificate de înmatriculare, au fost imobilizate 279 vehicule și 386 ITP-uri au fost anulate.