vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneAtenție! Vagoane ”BBS” pentru bicicliști și schiori

Atenție! Vagoane ”BBS” pentru bicicliști și schiori

Începând din 27 decembrie 2016, CFR Călători pune în circulație un vagon special dedicat transportului de biciclete și/sau schiuri. Este vorba despre un proiect pilot de reamenajare a unui vagon prototip cu: 20 de locuri pentru biciclete sau schiuri, 20 de locuri pentru călători și cu un spațiu bar-bistro. „Demersurile noastre răspund solicitărilor comunităților de bicicliști de a folosi ca mijloc de transport trenul. În funcție de felul în care va fi primit acest proiect pilot și de numărul solicitărilor din perioada următoare, luăm în calcul extinderea lui”, a declarat Iosif SZENTES – Director General CFR Călători.
Vagonul va putea fi comandat de grupuri care vor să călătorească pe diferite rute cu trenul, transportând în același timp și echipamentul sportiv, în baza unei solicitări trimise pe adresa RelPublic.Calatori@cfrcalatori.ro cu cel 5 zile înainte de efectuarea călătoriei.
Pe parcursul anului, managementul CFR Călători a avut o serie de întâlniri cu mai multe grupuri și organizații de biciliști, cu scopul de a identifica soluții potrivite pentru transportul bicicletelor cu trenul, dar și pentru stabilirea unui circuit de soluționare a cererilor tot mai numeroase pentru grupurile organizate, formate din cel puțin 15 bicicliști.
În 2016 CFR Călători a vândut un număr de aproximativ 16 mii de bilete pentru biciclete. Oferta tarifară este flexibilă și va fi calculată pe fiecare solicitare în parte.
De exemplu, un bilet dus-întors pentru o bicicletă şi un pasager dintr-un grup de 20 persoane:
Bucureşti – Braşov va costa 60 lei;
Bucureşti – Constanţa va costa 120 lei.
În prezent, parcul activ al CFR Călători dispune de 14 vagoane destinate transportului de biciclete, care pot transporta 2-8 biciclete / vagon.

Sursa: Biroul de presă al CFR Călători


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu