După mai multe discuții și propuneri de sancționare, FIFA și UEFA au luat decizia finală: echipele de fotbal ruse, de club sau reprezentative naționale, au fost excluse din toate competițiile. Echipa națională a Rusiei ar fi trebuit să dispute semifinala barajului pentru turneul final al Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar, în compania reprezentativei Poloniei. Decizia de excludere a Rusiei trimite Polonia direct în finala pentru calificarea la CM 2022.
În același timp, UEFA a anunțat încetarea parteneriatului cu rușii de la Gazprom, cea mai mare companie a lumii în domeniul gazelor naturale și sponsorul Ligii Campionilor. Echipa rusă Spartak Moscova, singura formație de club rămasă în competițiile europene, a fost și ea exclusă din Europa League (urma să joace cu RB Leipzig în optimi). Se știe că, încă din primele zile ale invaziei în Ucraina, Rusia a fost deposedată de finala Ligii Campionilor din 2022, eveniment care ar fi trebuit găzduit de orașul Sankt-Petersburg. Totodată, companiile rusești au pierdut contracte importante de sponsorizare cu formațiile din Europa.