duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăActualitateULTIMA ORĂ Guvernul a dispus controale la benzinării

ULTIMA ORĂ Guvernul a dispus controale la benzinării

Premierul Nicolae Ciucă a dispus începerea de controale ample la staţiile de carburant. Decizia vine ca urmare a creșterii prețurilor într-o serie de benzinării, ceea ce a dus la o panică generală. Stațiile de carburant din toată țara (inclusiv din Vrancea) au fost luate cu asalt de proprietarii de mașini. „Nu există motive reale pentru creşteri accelerate de preţuri in România. Ţara noastră are stocuri suficiente de carburant. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a dispus începerea de controale ample la staţiile de alimentare cu carburant. Guvernul României nu va permite niciun derapaj, nicio tentativă de speculă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. Potrivit Agerpres, din cauza unor probleme la o rafinărie din Ungaria, rețeaua MOL înregistrează un deficit de carburanţi pe piaţa din România. Compania a scumpit, deja, carburanţii pentru flotele de transportatori la peste 10 lei pe litrul de motorină. În Focșani, prețul la MOL este de peste 9 lei/litru. În celelalte rețele prețurile nu au depășit, în general, 8 lei/litru.

Zvonurile privind iminenta scumpire a carburanților s-au răspândit rapid și au creat panică. În afară de creșterea prețurilor la stațiile MOL, scumpiri nu s-au mai produs în alte rețele. Stocuri de carburanți sunt, iar astăzi chiar a scăzut, puțin, prețul barilului de petrol pe piețele internaționale. Plus că un plin de benzină/motorină și ceva în plus (cu bidonul/ canistra) nu ajută prea mult, iar economia de bani (dacă s-ar scumpi imediat la 10 lei/ litru, conform zvonurilor) este aproape infimă.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu