„În momente de criză, școala devine cu atât mai mult un sprijin real în comunitate, fiind un spațiu al siguranței – conectat la lumea din jur și provocările inerente – și un promotor al grijii reciproce. Indiferent de materia pe care o predă, profesorul trebuie să își ia timp să vorbească cu elevii la ore despre războiul din Ucraina. Abordările de genul «nu se întâmplă nimic» nu sunt recomandate pentru că elevii își vor căuta singuri informații din surse nesigure” – recomanda recent psihoterapeutul Bogdana Păcurari într-un webinar Digitaliada, destinat profesorilor și directorilor de școli. Această inițiativă a venit din partea societății civile, tocmai pentru că a găsit necesară o astfel de recomandare pentru profesorii din școlile noastre.
Dar ce face sistemul de educație, cum procedează profesorii la clasă și ce comunică inspectoratele școlare în aceste zile?
Profesorii de istorie cu care am stat de vorbă ne-au spus că inspectoratul școlar nu le-a comunicat nimic în acest sens, iar cei care au luat decizia să le vorbească elevilor despre război au făcut-o pentru că au fost întrebați de elevi sau au avut ei această inițiativă. Alții, așa cum reiese din declarațiile elevilor, n-au spus nimic, în principal de teama „de a nu se interpreta politic”.
- „Azi am avut istorie și doamna ne-a predat despre primul război mondial. Nu ne-a zis nimic despre războiul de acum. Dar un coleg a întrebat cum o să se numească războiul acesta, al treilea război mondial sau al patrulea? Și doamna a răspuns că nu se pronunță. Atunci noi n-am mai întrebat nimic, deși aș fi vrut să știu mai multe. Eu credeam că acum putem să înțelegem mai bine ce se întâmplă, pentru că vedem în fiecare zi. Chiar mă gândeam în timpul lecției despre primul război mondial, oare cel de acum va fi predat peste încă o sută de ani?”, spune Oana elevă în clasa a X-a.
- „Nouă ne-a spus profa că istoria e ciclică, se repetă. Au mai fost războaie ca ăsta. Nu ne-a zis prea multe despre ce se întâmplă acum, a zis că poate ne mai spune și data viitoare ceva” – Matei, clasa a VIII-a.
- „Profa noastră a zis că nu vorbim despre război la clasă pentru că se poate interpreta politic. Dar ne-a răspuns un pic, pe scurt, în pauză, pentru că unii colegi au întrebat-o” – Tania clasa a XII-a.
Cătălina Covaciu predă istoria clasele V-IX la un liceu de top din Cluj-Napoca. Profesor titular, doctorand în domeniul istoriei, a absolvit facultatea ca șefă de promoție. Are 29 de ani. Cătălina spune că nu a primit de la Inspectorat și de la nimeni, de altfel, vreo sugestie privind modul în care trebuie comunicat cu elevii pe tema războiului de lângă noi, dar ea a luat decizia să le explice așa cum crede ea că e cel mai potrivit pentru fiecare vârstă în parte. Cătălina Covaciu recomandă abordarea subiectului, nu evitarea lui, pentru că altfel, „elevii se vor informa și singuri, vor căuta pe internet sau în presă, printre prieteni, răspunsurile, iar ele pot să nu fie cele mai corecte.” Ea recunoaște dificultatea, dar consideră că meseria de profesor te pregătește și să o depășești. „E greu să ținem pasul cu evenimentele, și pentru ei și pentru noi, și pentru părinți. Realitatea ne copleșește pe toți, dar asta nu ne dă dreptul să-i întoarcem spatele, nu e mai sănătos așa. Recomand abordarea subiectelor care îi preocupă pe elevi, chiar dacă pierdem din programă”, spune ea.
Vladimir Bogosavlievici e profesorul clujean de istorie, care-și învață elevii de la colegiul George Barițiu să iubească istoria. A fost numit profesor Merito în 2020, i se spune Bogo, cu toate că se apropie de pensie. ”Le-am spus elevilor că războiul este cea mai mare prostie, iar oamenii n-au învățat nimic din trecut. Le-am spus că e de preferat calea diplomatică, și că aceste tensiuni pot fi evitate dacă diplomația e mai puternică iar oamenii mai vigilenți. Că războaiele apar atunci când diplomația eșuează. Le-am spus că au existat precedente și tot ce se întâmplă arată dorința Rusiei de a reface URSS. Am făcut la clasele mai mari o comparație cu îngăduința pe care lumea a arătat-o lui Hitler atunci când el acumula puteri sporite.” Profesorul consideră că există în general o lipsă de comunicare între profesori și elevi, „profesorul explică doar ce este în programă și gata!”/ „Nu putem să băgăm capul în nisip și să spunem că nu se întâmplă nimic”, spune el, „Dacă o fac, pierd elevii, dar pierd și profesorii. Pentru că elevii văd, aud, ei își iau informațiile din altă parte, iar profesorul va fi considerat depășit, rămas în urmă. Te va crede că știi ce spui când îi vei vorbi despre războaiele napoleoniene, dacă tu nu ști să spui ceva despre războiul de sub ochii tăi?”
Articolul integral pe această temă îl puteți citi pe PressHUB.
