Societatea de Geografie din România a primit Înaltul Patronaj din partea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Regal pe 24 martie. La ceremonie au participat Alteța Sa Regală Principele Radu și Alteța Sa Regală Principesa Sofia. Societatea de Geografie din România a fost, de altfel, și prima organizație profesională din țară căreia Casa Regală a României i-a acordat pentru prima dată Înaltul Patronaj al Majestății Sale Regele Mihai I al României, în iulie 2013, și Crucea Casei Regale a României, în octombrie 2015.
La ceremonia de joi, 24 martie 2022, în Sala Tronului a fost prezentă o delegație formată din 20 de membri din partea SGR, printre care și reprezentanții filialei vrâncene, prin președintele prof.dr. Răzvan Săcrieru și cei doi vicepreședinți, prof.dr. Alexandra Tătaru și prof.dr. Nicolae Damian. „Ca membri ai Societății de Geografie din România am fost onorați să primim Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române. Se continuă astfel o frumoasă tradiție începută în anul 1875, atunci când Regele Carol I a fondat Societatea de Geografie (sub numele inițial de Societatea Regală Română de Geografie), fiind a 10-a în lume ca vechime. Prin acordarea Înaltului Patronaj este recunoscută activitatea științifică și didactică a geografilor români, cu respectul cuvenit acordat înaintașilor noștri geografi născuți în Vrancea, savantul academician Simion Mehedinți și discipolul său m.c. acad. N. Al. Rădulescu”, a transmis conducerea filialei Vrancea a Societății de Geografie din România.
Vă reamintim că Filiala Vrancea a Societății de Geografie din România a fost desemnată să organizeze Conferința Națională de Geografie 2022, eveniment anual de tradiție ce se va desfășura în perioada 2-5 iunie și care reunește peste 150 de geografi din țară și străinătate. Evenimentul va fi sprijinit de autoritățile locale și județene, precum și de sponsori. (sursa: Alexandra Tătaru, vicepreședinte al Societății de Geografie din România Filiala Vrancea)