Guvernul României intenționează să sprijine firmele care se aprovizionează din Ucraina, Rusia şi Belarus şi care îşi vor reduce producţia dacă nu vor mai putea aduce materie primă din aceste ţări. „Deocamdată nu există cazuri de firme care au astfel de probleme. Dar vor fi probabil cazuri în care societăţi comerciale, aţi văzut cazul TMK, în care ne-am implicat şi am intervenit să îşi poate lua salariile, dacă intervine vreo problemă pe lanţul de aprovizionare şi nu mai au materie primă, cu siguranţă producţia se reduce, atunci avem nevoie de o protecţie socială.”, a anunțat ministrul Muncii, Marius Budăi. Acesta susține că protecția socială este și pentru angajator și pentru angajat. „Angajatorul este sprijinit să nu facă concedieri. Statul preia o parte din cheltuielile cu angajaţii. Mergem pe acea formă de 75% cum s-a mers şi la pandemie. Ordonanţa de Urgenţă va fi valabilă până la 31 decembrie 2022 şi dacă va fi cazul o vom prelungi. Am început cu Ucraina şi Rusia, dar am aflat că există firme care au relaţii contractuale şi cu Belarus şi am introdus şi această ţară”, a precizat ministrul Muncii. Marius Budăi a mai spus că proiectul de OUG a fost discutat cu mediul de faceri și urmează să primească ultimele avize.
Statul român va sprijini cu 75% din salariu angajații aflați în șomaj tehnic în urma sancțiunilor aplicate Rusiei
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -