Cristian Gabriel Hanganu, în vâsră de 37 de ani, este militar din Focșani și în anul 2005 a fost rănit în Afganistan. Plutonierul adjutant a avut arsuri pe 48% din suprafața corpului și sechele post-operatorii, gradul 3 de invaliditate în urma misiunii militare la care a luat parte. El a fost cooptat în echipa „Invictus România”, unde va concursa la ciclism, rowing și volei.
„Mă simt onorat și mândru totodată să fac parte din echipa Invictus România. Am găsit alături de ei motivația a merge mai departe, oricât de greu mi-a fost uneori, am găsit sprijin și înțelegere, modele de caractere puternice și mai ales camaraderie. Sunt sigur că va fi o experiență extraordinară la Invictus Games the Hague. M-am antrenat foarte mult acasă, atât la rowing cât și la ciclism, așa că merg încrezător în forțele proprii și-mi doresc să-mi reprezint țara cu mândrie. Sunt recunoscător familiei pentru toată susținerea pe care mi-a oferit-o de-a lungul acestor ani grei. Proiectul Invictus a avut un efect foarte benefic asupra mea, iar pentru asta le mulțumesc coordonatorilor proiectului și colegilor din echipă pentru tot sprijinul acordat”, a spus Cristian Gabriel Hanganu.
20 de militari răniți vor reprezenta România la „Invictus Games the Hague”, 16-22 Aprilie 2022. (SURSA: Invictus Games Echipa României)