Astăzi, 7 aprilie, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară- IPJ Vrancea au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și a absenteismului școlar. Acțiunile polițiștilor au avut loc în municipiul Focșani, în colaborare cu polițiștii de ordine publică – Poliția Municipiului Focșani și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea.
Activitățile au vizat identificarea elevilor care absentau nemotivat de la cursuri, fiind efectuate verificări la unităţile de tip cafe-bar din apropierea unităţilor de învăţământ. De asemenea, polițiștii au desfășurat activități de instruire a operatorilor economici cu privire la respectarea prevederilor legale referitoare la comercializarea băuturilor alcoolice și a produselor din tutun către elevi. Astfel, au fost verificate 9 unități de învățământ și 7 unități comerciale, aflate în zona adiacentă școlilor. În cadrul activităților au fost legitimați 66 de elevi, dintre care 12 absentau de la cursuri, pentru care polițiștii au întocmit informări la instituțiile unde învață, pentru luarea măsurilor conforme cu regulamentele interioare şi prevenirea acestor abateri disciplinare. Totodată, polițiștii au discutat cu elevii aflaţi în pauză, cu privire la prevenirea delincvenţei juvenile, aducându-le în atenție situațiile vulnerabile la care pot fi expuși atât în viața reală, cât și în cea on-line.
Acțiunile polițiștilor de la Biroul Siguranță Școlară continuă pe tot parcursul anului şcolar și în mediul rural, în vederea însușirii de către elevi a recomandărilor cu caracter preventiv, formării unor comportamente pozitive şi evitarea situaţiilor periculoase. (IPJ Vrancea)