Pompieri militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani au fost solicitați azi-noapte, în jurul orei 02:15, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din satul Făurei, comuna Garoafa. La fața locului s-au deplasat 4 echipaje cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțime şi 1 ambulanţă SMURD. Ajunse la locul evenimentului, forțele de intervenție au acţionat pentru localizarea și limitarea efectelor incendiului, care se manifesta generalizat, cu flacără deschisă și degajări mari de fum, la o locuinţă, cuprinzând camerele de la etaj și acoperișul în suprafață de circa 150 mp. Au intervenit în cooperare și pompierii voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Garoafa.
În timpul intervenției, o persoană de sex feminin, în vârstă de 60 de ani, a suferit atac de panică. Paramedicii i-au acordat primul ajutor calificat, însă persoana a refuzat transportul la spital. După circa 3 ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat. În urma incendiului, care cel mai probabil a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric, au ars 150 mp de acoperiş construit din lemn şi învelitoare din tablă, bunurile de mobilier, aparatura electrocasnică și obiectele de uz casnic aflate în camerele de la etaj și în 2 camere de la parter, precum și o anexă în care se afla camera centralei. (ISU Vrancea)