Primăria Municipiului Focșani anunță organizează unui nou concurs pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcției vacante de director, gradul II, la Clubul Sportiv Municipal Focșani 2007. Cei care doresc să se înscrie la concurs trebuie să îndeplinească o serie de condiții specifice: absolvent de studii universitare de licență; experiență în domeniul activității manageriale de minimum 3 ani, din care minimum 1 an experiență într-o funcție de conducere în cadrul unei instituții, companii, organizații neguvernamentale etc., cu activitate sportivă, dovedită prin documente; cunoștințe de operare/programare pe calculator (necesitate și nivel), nivel mediu; vechime de minimum 7 ani în specialitatea studiilor. Candidații își depun dosarele până pe data de 21 aprilie. Concursul va avea loc după următorul calendar:
- 05 mai 2022, ora 10.00: proba practică;
- 10 mai 2022, ora 10.00: proba scrisă;
- 16 mai 2022, ora 11.00: proba interviu.
Relații suplimentare detaliate privind atribuțiile postului, bibliografia și conținutul dosarului de concurs, vor fi puse la dispoziție, în zilele lucrătoare, pe site-ul instituției și/sau la sediul instituției angajatoare: Primăria Municipiului Focșani, bd. Dimitrie Cantemir nr. 1 bis, camera 103, et. 1, telefon: 0237/213.416, e-mail: iordachescu@focsani.info.
În ultimul an, clubul sportiv al municipalității a avut 4 directori. De câteva luni, funcția este exercitată, cu delegație, de antrenorul de atletism Marius Batog. La concursul organizat la începutul anului s-au înscris 3 candidați, a participat doar unul, care nu a trecut de proba eliminatorie, deși fusese susținut de primarul Cristi Misăilă. Cel mai probabil, postul va fi ocupat, prin concurs, de o persoană agreată de primarul Focșaniului.