luni, noiembrie 25, 2024
AcasăStiri InterneȘase alimente de bază se vor putea cumpăra cu tichetele sociale de...

Șase alimente de bază se vor putea cumpăra cu tichetele sociale de 50 de euro

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că beneficiarii tichetelor sociale în valoare de 50 de euro vor putea achiziționa 6 alimente de bază. Procedura de distribuire a tichetelor valorice va fi similară cu cea a tichetelor de masă. „Procedura de distribuire va fi similară cu ceea ce se întâmplă cu tichetele de masă, iar procedura de decontare va fi la fel. Se vor putea achiziţiona 6 alimente de bază pe aceste vochere. În primele discuţii avem pâine, cartofi, ulei, orez, carne de pui şi ouă. Acestea sunt în prima discuţie, pe primul pachet. Până luni ne-am propus să mai discutăm o dată cu ministrul Agriculturii”, a precizat ministrul Muncii în cadrul unei conferințe de presă.
Aceste tichete se vor distribui prin intermediul Companiei Naționale Poșta Română. Cel mai probabil, tichetele se vor acorda începând cu data de 1 iunie. „Vor ajunge prin Poşta Română. Cei care au pensia pe card primesc cuponul acasă prin Poşta Română şi vor primi şi tichetul. Mai avem persoanele cu dizabilităţi, acolo probabil ne vom îndrepta către DGASPC şi evident, tot prin Poşta Română pentru ceilalţi. Elevii exact cum primesc bursa socială vor primi şi tichetele. (…) Nu cred că vom putea avea avizarea interministerială ca să începem cu 1 mai, dar cu siguranţă cu 1 iunie vom începe. (…) Nu există un acord pentru finanţare, dar există un acord verbal prealabil. Prima tură probabil o vom finanţa de la bugetul de stat”, a explicat Marius Budăi.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu