Sâmbătă, 16 aprilie 2022, în Eparhia Buzăului și Vrancei, a avut loc tradiționala procesiune de Florii, care a reunit aproximativ 2.000 de clerici și credincioși din ambele județe. Evenimentul s-a desfășurat în sunet de toacă și de cântări religioase, iar participanții au ținut în mâini ramuri de salcie. În fruntea fiecărui grup s-au aflat tineri cu ripide și cu steaguri bisericești, diaconi cădind și preoți purtând icoana praznicului Intrării Domnului în Ierusalim.
Ca și în alți ani, la Focșani, procesiunea a avut două puncte de plecare: biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de pe bulevardul Independenței și biserica „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din cartierul Sud, continuând până la biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Piața Unirii. În lăcașul de cult din centrul orașului, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Vecernia Floriilor, apoi i-a întâmpinat pe participanții la procesiune în fața bisericii, unde a sfințit icoana sărbătorii și a citit rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor, rostind și un cuvânt de învățătură. „De-a lungul veacurilor, credincioșii au înțeles să-și mărturisească credința mântuitoare și în această manieră, nu doar în spațiul sacru al sfintelor lăcașuri, ci chiar pe stradă, în mijlocul comunităților creștine. Așadar, procesiunea este o formă de mărturisire a credinței și de întărire a comuniunii dintre frații creștini, sub îndrumarea păstorilor lor duhovnicești, preoții. Vă mulțumim pentru faptul că v-ați luat osteneala să participați la această procesiune, care ne aduce aminte de intrarea triumfală a Domnului în cetatea Ierusalimului. Încă din această viață putem să facem din inimile noastre curate «un Ierusalim ceresc», în care să intre Mântuitorul Iisus Hristos, dar nu spre pătimire și răstignire, cum a intrat atunci, ci ca să ne binecuvinteze și să reverse asupra noastră toate darurile Sale cele bogate”, a afirmat Înaltpreasfinția Sa. (Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei)