Pe 23 aprilie îl prăznuim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință. Este unul dintre cei mai importanți sfinți din calendarul ortodox și circa un milion de români îi poartă numele sau derivate ale acestuia (Gheorghe, George, Gheorghiță, Georgeta, Geta, Giorgiana, Gherghina ș.a.). Pentru că anul acesta ziua de 23 aprilie este chiar în Sâmbăta Mare, înainte de Învierea Mântuitorului Isus Hristos, Biserica Ortodoxă Română a rânduit ca Sfântul Gheorghe să fie sărbătorit luni, 25 aprilie, în a doua zi de Paști. ”Ziua de cinstire a Sfântului Gheorghe coincide cu Sfânta și Marea Sâmbătă, iar Tipicul prevede ca sărbătorirea sfinților mari care cad în Vinerea Mare sau Sâmbăta Mare să fie transferată a doua zi de Paști”, potrivit basilica.ro.
Sfântul Gheorghe s-a născut în Capadocia, din părinți creștini. A trăit în vremea împăratului Dioclețian (sec. al IV-lea). Datorită vitejiei și victoriilor sale, ajunge conducător de armată. În anul 303, împăratul Dioclețian va începe lupta împotriva creștinilor. Au fost dărâmate lăcașuri de cult, interzise adunările creștinilor, arse cărțile sfinte, iar cei ce refuzau să aducă jertfă zeilor erau uciși. În fața acestei situații, Sfântul Gheorghe nu se ferește să-și mărturisească credința în Hristos, motiv pentru care va fi întemnițat. Va fi supus la diverse chinuri: loviri cu sulița, tras pe roată, îngropat în var, lespezi de piatră puse pe piept etc, dar nicio tortură nu l-a făcut să renunțe la credința sa. Cei prezenți la aceste suferințe, uimiți de faptul că Sfântul Gheorghe a rămas nevătămat și că a înviat un mort, au renunțat la credința păgână și au primit credința în Hristos. Minunea învierii celui decedat a convins-o și pe împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, să îmbrățișeze creștinismul. Sfântul Gheorghe a fost ispitit cu onoruri pentru a jertfi zeilor, dar aceste încercări au fost zadarnice. Pentru că nu a lepădat credința în Hristos, Sfântul Gheorghe este condamnat la moarte prin decapitare, în ziua de 23 aprilie 304, rămânând de atunci zi de prăznuire. (sursa: crestinortodox.ro)