Sâmbătă, 23 aprilie a.c., ora 10.30, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au depistat, în Piața Moldovei din municipiul Focșani, un minor în vârstă de 13 ani, față de care, la data de 4 aprilie a.c., s-a dispus măsura dării în urmărire, întrucât minorul plecase de la domiciliu și nu revenise. Minorul nu a fost victima vreunei infracțiuni și a fost încredințat DGASPC Vrancea.
La data de 23 aprilie a.c., ora 09:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Odobești au fost sesizați cu privire la faptul că un minor de 17 ani a plecat din incinta unui modul familial în data de 22 aprilie a.c., în jurul orelor 09.00 și nu a mai revenit. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat minorul pe raza comunei Dumbrăveni, acesta fiind preluat de către un reprezentant D.G.A.S.P.C. Vrancea. (IPJ Vrancea)