duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăSocietateIzvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată lui Hristos și Maicii Domnului

Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată lui Hristos și Maicii Domnului

Creștinii ortodocși sărbătoresc, în vinerea din Săptămâna Luminată, praznicul „Izvorul Tamaduirii”. Nu are dată fixă, pentru că depinde de data Paștelui, iar anul acesta este pe 29 aprilie. Sărbătoarea se referă la vindecarea minunată a unui orb, care și-a recăpătat vederea după ce Maica Domnului i-a vestit lui Leon cel Mare să-l ducă să se spele cu apa unui izvor aflat într-o pădure din apropierea Constantinopolului. Potrivit Tradiției, Leon, pe când era neîncoronat, întâlnește un bătrân orb în grădina din apropierea vechii cetăți bizantine. După ce discută cu acesta despre Dumnezeu și Învierea Domnului, orbul îi cere să-i dea apă și să-l ducă în cetate. Leon caută în împrejurimi un izvor și, în momentul în care constată că nu are de unde să-i dăruiască orbului apă, i se descoperă Maica Domnului și îi spune: „Nu este nevoie să te ostenești, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în pădure și, luând cu mâini apă tulbure, potolește cu ea setea orbului și unge cu ea ochii lui cei întunecați”. Făcând ascultare, Leon găsește izvorul, îi potolește setea orbului și, după ce-l spală pe acesta pe față, apa îi dăruiește puterea să vadă. Ca urmare a vindecării minunate, când Leon cel Mare ajunge împărat, zidește pe locul vindecării o biserică în semn de recunoștință pentru ajutorul primit de la Maica Domnului.

Credincioșii care merg la biserica ”Izvorul Tămăduirii” din Istanbul, care datează din secolul al XIX-lea, pot vedea la subsolul acesteia izvorul cu apă tămăduitoare din trecut. Izvorul este împrejmuit de un edificiu realizat în marmură albă. Apa se scurge într-un bazin de mici dimensiuni, în care înoată câțiva pești aurii, despre care se spune că sunt de sute de ani aceiași la număr și mărime. Potrivit unei legende, în anul 1453, când Constantinopolul este cucerit de turci, un călugăr prăjea într-o tigaie câțiva pești în apropierea izvorului. Când i se vestește că turcii au pus stăpânire pe Constantinopol, călugărul a spus că nu va crede decât atunci când peștii pe care îi prăjește vor reveni la viață. În chip minunat, peștii au sărit din tigaie în izvor și au început să înoate. De la această legendă avem și numele cartierului Balikli, în care se află Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii”, „balikli” însemnând în limba turcă „locul unde înoată peștii”.

La sfârșitul Liturghiei care se oficiază în această zi, urmează slujba de sfințire a apei, după o rânduială specială, pentru că este strâns legată de praznicul Învierii Domnului. Astfel, începutul slujbei de sfințire a apei se face cu cadirea în semnul sfintei cruci a mesei pe care este prezenta Sfânta Evanghelie și Crucea și rostirea stihurilor speciale împreună cu cântarea troparului „Hristos a înviat”. În cadrul slujbei se cântă irmoasele Canonului Învierii și Cântarea „Ziua Învierii”. Apa sfințită astăzi este luată de credincioși pentru vindecarea de bolile sufletești și trupești. (sursa: crestinortodox.ro)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu