Și în acest an pompierii vrânceni sunt la datorie pe timpul activităților desfășurate de cetățeni cu prilejul zilei de 1 Mai. Alături de personalul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență, zilnic, peste 100 pompieri și paramedici SMURD vor fi la datorie, având misiunea de a asigura un răspuns eficient și rapid în cazul producerii unor situații de urgență și de a interveni, în caz de nevoie, pentru acordarea primului ajutor calificat. În funcție de situația operativă, numărul acestora poate fi suplimentat cu pompieri aflați în turele libere.
Având în vedere faptul că, de cele mai multe ori, în această perioadă, populația alege să își petreacă timpul în aer liber, la un grătar, în special în pădurile din apropierea localităților, în scopul prevenirii unor situaţii de urgență, recomandăm respectarea următoarelor măsuri preventive:
- interzicerea autovehiculelor proprietate personală pe drumurile forestiere, a fumatului, aprinderii focului precum şi instalarea corturilor şi a suprafeţelor de picnic în pădure, în afara locurilor special amenajate;
- respectarea instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor afişate sau dispuse de personalul silvic;
- pregătirea focului pentru prepararea hranei se va face doar în locuri special amenajate, la o distanţă de cel puţin 10 m faţă de clădiri şi materiale combustibile;
- înainte de aprinderea focului, curăţaţi locul de materiale care se pot aprinde uşor;
- nu aruncaţi resturile de chibrituri şi ţigări aprinse în pădure;
- nu părăsiţi niciodată focul făcut, înainte de a vă asigura de stingerea lui completă, iar cenuşa rezultată în urma arderii depozitaţi-o într-o groapă special amenajată;
- păstraţi în apropierea dumneavoastră tot timpul o rezervă de apă;
- nu faceţi focul pe vânt puternic;
- asigurați supraveghere copiilor pentru a se evita folosirea de către aceştia a mijloacelor de aprindere.
În cazul izbucnirii unui incendiu, recomandăm:
- să nu intre în panică și să își păstreze calmul;
- să anunțe începutul de incendiu la numărul unic 112;
- să identifice și să utilizeze mijloacele inițiale de stingere a incendiilor;
- să permită accesul forțelor de intervenție pentru stingerea incendiului.
Cu speranța că, aceste recomandări vor fi respectate, vă dorim să vă bucurați de acest sfârșit de săptămână, fără evenimente care să vă pună viața în pericol!
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea