vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateA treia duminică după Învierea Domnului - Duminica Mironosițelor

A treia duminică după Învierea Domnului – Duminica Mironosițelor

Biserica Ortodoxă a consacrat o duminică specială Sfintelor Femei Mironosiţe, Duminica a treia după Sfintele Paşti, prin aceasta recunoscând şi preţuind rolul lor de mărturisitoare şi vestitoare ale Învierii lui Hristos. În contrast cu teama manifestată de Ucenicii Lui, care s-au încuiat în casa unde a avut loc Cina cea de Taină, Femeile Mironosiţe au manifestat curaj şi fidelitate şi au mers la mormântul Domnului Iisus Hristos, învrednicindu-se să-L vadă cele dintâi înviat din morţi. Vieţuind lângă Maica Domnului, Femeile Mironosiţe au învăţat de la ea, în vremea propovăduirii Evangheliei de către Hristos Domnul, să împlinească „tot ceea ce spune (El)” (Ioan 2, 5). Prin virtuţile lor alese, Sfintele Femei Mironosiţe au devenit modele de urmat pentru toate femeile credincioase care, peste veacuri, au purtat în suflete cu sfinţenie lumina lui Hristos, dovedind aceeaşi putere de jertfire şi slujire, de împlinire a legii iubirii milostive, făcătoare de comuniune şi bucurie. Femeile creştine din viaţa Bisericii au urmat voinţei lui Hristos, aşa cum i-au urmat Maica Domnului, Femeile Mironosiţe, Sfintele Muceniţe, Sfintele Cuvioase şi întregul şir al tuturor Sfintelor Femei, înscrise în calendarul Bisericii şi cinstite de Biserică.

Pe acest temei binecuvântat, în urmă cu doi ani (2020), Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat a treia Duminică după Paşti ca fiind Duminica Femeilor creştine (Hot. Nr. 4014/22 iulie 2020). Această iniţiativă de preţuire a credinţei şi a curajului femeilor creştine evidenţiază importanţa lucrării misionare a femeilor în viaţa Bisericii şi a societăţii româneşti. În contextul anului 2022, proclamat în Patriarhia Română ca An omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului, ne aducem aminte cu recunoştinţă de mamele şi bunicile noastre, care ne-au învăţat primele rugăciuni şi care ne-au îndreptat paşii spre Sfânta Biserică, de educatoarele, învăţătoarele şi profesoarele de Religie, care au insuflat copiilor şi tinerilor credinţa în Domnul Hristos, Cel răstignit şi înviat, formându-i ca fii dreptcredincioşi ai Bisericii Ortodoxe Române şi ai poporului român. Rugăciunea către Dumnezeu şi către Sfinţii Săi a încălzit inimile şi a luminat minţile femeilor creştine, încurajându-le în vremuri de restrişte şi umplându-le sufletele de bucurie şi speranţă în vremuri de pace, dăruindu-le duh de iubire smerită şi jertfelnică în calitate de soţii şi mame, întărind familia creştină. Rugându-se cu multă încredere şi în orice împrejurare a vieţii în mod special Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, femeile creştine s-au asemănat ei în iubirea lor smerită pentru Hristos Domnul şi pentru Biserica Sa.

Tot în această lună mai, Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte Ziua Naţională a Familiei, în ziua de duminică, 15 mai 2022, pentru a preţui şi ajuta familiile care odrăslesc, cresc şi educă pe toţi copiii lor, cu multă credinţă, nădejde şi iubire creştină. În societatea românească de astăzi, femeile credincioase se străduiesc, în familie sau în mănăstire, în şcoli, spitale şi în alte instituţii, să-şi împlinească vocaţia sau misiunea lor „ca pentru Domnul” (Coloseni 3, 17), având timp pentru rugăciune şi pentru fapte generoase de milostenie, împărtăşind celor din jurul lor bunătate şi bucurie creştină, fiind în familie, în Biserică şi în societate adevărate lumini, aprinse din lumina lui Hristos Cel înviat.

Cu prilejul Duminicii Mironosiţelor şi al celorlalte două sărbători închinate Femeilor creştine şi Familiei adresăm felicitări şi binecuvântări tuturor femeilor care cultivă şi mărturisesc, prin rugăciune, prin cuvânt şi faptă, credinţa în Hristos Cel răstignit şi înviat, oferind multă lumină şi bucurie în viaţa Bisericii, a familiei şi a societăţii. Ne rugăm lui Dumnezeu să dăruiască tuturor femeilor şi familiilor dreptmăritoare, precum le-a dăruit mai întâi Sfintelor Femei Mironosiţe, bucurie şi binecuvântare în a-L mărturisi pe Domnul Iisus Hristos Cel înviat şi a participa activ la viaţa Bisericii Lui. Le dorim tuturor sănătate şi fericire, pace şi bucurie sfântă întru mulţi şi binecuvântaţi ani! (DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu