vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateAnchete după decesul femeii care fusese plimbată cu ambulanța între spitalele din...

Anchete după decesul femeii care fusese plimbată cu ambulanța între spitalele din Adjud și Focșani

Anchete în desfășurare după ce o femeie a murit la Spitalul Județean ”Sf. Pantelimon” din Focșani. Femeia, în vârstă de 64 de ani, fusese plimbată cu ambulanța între spitalele din Adjud și Focșani, din cauza rezultatelor testelor rapide pentru depistarea COVID-19. O anchetă ar trebui derulată de DSP Vrancea, în urma solicitării prefectului Nicușor Halici, săptămâna trecută, după apariția cazului în presă. De asemenea, la nivelul Spitalului Județean din Focșani a fost demarată o anchetă. „La nivelul Spitalului Județean de Urgență Focşani există deja o anchetă în curs care urmează să stabilească cauzele decesului, iar în momentul finalizării anchetei voi cere medicului curant şi şefului secţiei să dea declaraţii despre caz.”, a declarat, pentru AGERPRES, managerul spitalului, Constantin Mândrilă. Mai mult, este posibil să se declanșeze și o anchetă penală, în cazul în care familia femeii decedate va depune plângere penală.

Reamintim că marți, 3 mai, o focșăneancă abia externată din Spitalul Județean Focșani a ajuns cu o ambulanță la Spitalul Municipal Adjud pentru a începe un tratament de recuperare. La Adjud, rezultatul unui test rapid pentru COVID-19 a ieșit pozitiv, iar conducerea unității medicale a trimis femeia la Spitalul Județean Focșani. La Focșani, rezultatul testului rapid a fost negativ, astfel că femeia a fost retrimisă la Adjud. Al doilea test rapid la Spitalul Adjud a fost pozitiv, iar femeia a fost, din nou, trimisă la unitatea medicală din Focșani. După circa 9 ore de stat și plimbat cu ambulanța, femeia a fost internată la Secția Boli Infecțioase a Spitalului Județean ”Sf. Pantelimon”. I s-a făcut o testare cu aparatul RT-PCR, iar rezultatul a fost pozitiv. Sâmbătă dimineață, femeia a murit pe patul de spital. Ea era asimptomatică și autopsia va stabili cauzele care au dus la deces. Femeia suferea de obezitate morbidă, diabet şi insuficienţă cardiacă şi avusese, în luna martie, o intervenţie chirurgicală la şold.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu