În perioada 7-8 mai a.c., polițiștii rutieri au desfășurat acțiunea ,,Alcohol & Drugs Marathon” inclusă în operațiunea ,,Alcohol & Drugs”, a ROADPOL (Organizaţia Poliţiilor Rutiere din Europa), pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive. Astfel, polițiști rutieri și din cadrul structurilor teritoriale de ordine publică au desfășurat acțiuni în teren, în cadrul cărora au fost testați 823 de conducători de autovehicule. De asemenea, au fost constatate 4 infracțiuni pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice și 14 abateri reprezentând contravenții pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice.
Exemple:
Sâmbătă, 7 mai, în jurul orei 07:00, polițiștii Serviciului Rutier au depistat în trafic un bărbat, de 37 de ani, din comuna Tulnici, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 204 E din localitatea Haret, deși se afla sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În jurul orei 17:45, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Panciu au depistat un bărbat, de 51 de ani, din comuna Movilița, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Movilița, deși aparatul etilotest a indicat un rezultat de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cursul aceleiași zile, ora 20:05, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Tulnici au depistat un bărbat, de 34 de ani, din județul Iași, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 2D Tulnici, deși nu deținea permis de conducere.
Duminică, ora 00:20, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Golești au depistat în comuna Suraia, un bărbat de 51 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară deși rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0,80 mg/L alcool pur în aerul expirat.
Tot duminică, ora 15:02, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Adjud au identificat în trafic, un bărbat de 34 de ani, din comuna Ploscuțeni, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice, fapt atestat de aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul respirat.
La data de 08 mai a.c., ora 19:00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Nănești au depistat pe DN 23, în localitatea Călienii Noi, un bărbat de 40 de ani, din comuna Năneşti, în timp ce conducea un autoturism. În urma testării cu apratul etilotest a rezultat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În dimineața zilei de 09 mai, ora 07.05, polițiștii Biroului Rutier Focșani au depistat un bărbat de 54 de ani, din comuna Tătăranu, în timp ce conducea un autoturism pe Bd. Brăilei, din municipiul Focsani. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot ieri, 9 mai a.c., polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Nănești au depistat în trafic un bărbat de 34 de ani, din comuna Munteni, în timp ce conducea un autoturism pe DN 23, în localitatea Vulturu, deși se afla sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauze au fost întocmite dosare penale.
Legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. O concentraţie alcoolică în sânge sub această valoare situează fapta în zona contravenţională şi se pedepseşte cu amendă cuprinsă între 9 şi 20 de puncte, iar ca măsură complementară permisul de conducere este suspendat pentru o perioadă de 90 de zile.
Stimaţi conducători auto, șofatul şi alcoolul sunt INCOMPATIBILE! NU CONDUCEŢI SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI! (IPJ Vrancea)