În data de 1 iunie 2022 la ora 11:00, în sala de festivități a Colegiului Național ”Unirea” din Focșani, va avea loc lansarea proiectului EdYOUaction, o inițiativă a unui grup informal de tineri vrânceni, sprijiniți în acest demers de Asociația PropatriaVOX. Proiectul, finanțat de Corpul European de Solidaritate, se va derula pe o perioadă de 12 luni și își dorește să-i ajute pe tineri să realizeze propria responsabilitate în complexul proces de învățare, care depășește spațiul școlar.
Menirea proiectului EdYOUaction este aceea de a contribui la creșterea gradului de implicare a tinerilor în comunitatea lor și, în acest scop, își propune realizarea unui număr de cinci ateliere de instruire în domenii de interes major pentru ei, în momentul de față: editare foto-video, grafică, marketing și PR, jurnalism și educație financiară. Abordarea educațională are la bază ciclul lui Kolb, care oferă învățării experiențiale un loc important în proces. De aceea, dincolo de contextul nonformal în care se vor desfășura atelierele, instruirea se va încheia cu o experiență de lucru reală. Aceasta va fi organizarea festivalului de muzică clasică “Classic for Teens”, aflat anul acesta la cea de a treia ediție, care se va desfășura la Focșani în luna septembrie.
Fiind anul european al tineretului, organizatorii festivalului au decis să sprijine acest demers educațional al grupului de inițiativă și să ofere tinerilor instruiți în proiectul EdYOUaction posibilitatea să poată fi protagoniști pe segmentul logistic al festivalului astfel încât aceasta sa fie experiența potrivită pentru încheierea ciclului de învățare din cadrul proiectului. După încheierea acestei prime etape, tinerii participanți la proiect vor fi informați cu privire la posibilii finanțatori care le pot susține ideile și vor fi încurajați să își scrie propriile proiecte. EdYOUaction își asumă atât o atentă monitorizare a acestor proiecte independente, cât și antrenarea tinerilor în diferite acțiuni civice, educaționale și de mediu.
Proiectul este finanțat de Corpul European de Solidaritate și este realizat cu susținerea Asociației PropatriaVOX, de către grupul de inițiativă format din: Teodora Mirică, coordonatorul proiectului, Ștefan Lazăr, responsabil financiar, Alexandru și Adrian Ariton, coordonatorii departamentului tehnic, absolvenți ai Colegiului Național ”Unirea”, Ana Hornea, coordonator departament HR, absolventă a Colegiului Național ”Spiru Haret”, Denisa Porumboiu, studentă la Masterul de Studii de Securitate, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din București și Beatrice Racovițeanu, coordonatorul departamentului social-media, studentă la Facultatea de Litere din București. (sursa: Asociația PropatriaVOX)