Sunt la sediul ONG-ului „Zâmbește pentru Viitor”, în Brașov. La birou, Bianca, asistentă socială, lucrează la dosarele copiilor pe care îi ajută asociația. Imediat ce mă așez pe canapea, Rupi, președintele organizației, începe să-mi povestească, cronologic, despre cei aproape șapte ani de existență ai organizației, în care a ajutat peste 800 de copii din sistemul de protecție. Acum aproape șapte ani, Rupi Gabor (31 de ani) s-a întors în România. Avea două variante: să-și deschidă o cafenea cu tipic spaniol, țara în care și-a găsit liniștea, sau să lupte ca alți copii care au crescut în sistemul de protecție să nu treacă prin ce a trecut el: „Să dorm sub cerul liber, să fiu traficat de toți cretinii, să nu fiu ajutat, să mi se închidă uși. Să ajut și să militez pentru toți cei care vin în urma mea”. Când avea doar 18 ani, proaspăt ieșit din sistemul de protecție, Rupi a fost închis timp de o lună în subsolul unei case, drogat și obligat să întrețină relații sexuale cu clienții unei rețele de trafic de ființe umane. Din cei șapte traficanți ai rețelei brașovene, în urma sentinței definitive a instanței, în 2015, au făcut închisoare doar trei. Cea mai mare pedeapsă a fost de doar șapte ani de închisoare. Alți doi traficanți au primit câte cinci ani. Ceilalți patru au fost achitați în apel. În prezent, toți inculpații din dosar sunt liberi. (…)
La adăpostul de noapte, era un supraveghetor care terminase Facultatea de Psihologie. Și mă tot chema în bucătărie, în cantină, și mă întreba: «Dar nu-ți plac băieții? » Eu îi spuneam că nu. Și mă întreba dacă n-aș avea ceva împotrivă să încerc. Și m-a invitat într-un club, dar când am ajuns acolo, era o casă și de acolo n-am mai ieșit.
M-am trezit cu o perucă în cap, amețit, cu un prieten, F.G.. Ne-am trezit că trebuie să dansăm îmbrăcați în fete. Era o casă unde se întâlneau cei cu bani.
Eu și F.G. am fost acolo sechestrați o lună de zile, ținuți la subsol. Era o casă a cuiva care practica sex cu toată lumea. Ne puneau pastile în apă de ne lua cu somn, iar, dacă nu făceai ce îți spuneau, adică să întreții relații sexuale cu alți oameni, erai bătut de-ți venea acru. Au fost printre clienți și directori din casa de copii. Și din beciul ăla nu am mai văzut lumina o lună de zile. Ți se spunea ce să faci (…) erau oameni cunoscuți”, își amintește Rupi. Supraveghetorul din tura de noapte, care l-a dat pe mâna rețelei, nu a pățit nimic. Rețeaua era condusă chiar de cel la care lucra Rupi și care deținea clubul. (…)
Într-o după-amiază, copilul s-a dus la Azota Popescu și i-a spus că vrea să meargă la un doctor, că el are probleme. L-a întrebat ce probleme are, iar Rupi și-a ridicat căciula de pe cap. „Am văzut goluri, aproape că-mi vine să plâng, nici nu mai pot vorbi. (Face o pauză și îi dau lacrimile.) Din cauza stresului, a medicamentelor pe care le lua, având și o sensibilitate, i-a căzut părul. Avea goluri-goluri”. Nici până în ziua de astăzi lui Rupi nu îi crește păr pe tot scalpul.
După încheierea procesului, Rupi a încercat să meargă mai departe. Și-a cumpărat o garsonieră în Brașov, fiind primul dintre foștii lui colegi de cămin care reușise acest lucru. A fost nevoit să o vândă, după ce traficanții ieșiți din închisoare l-au găsit și îi băteau noaptea în ușă. „Era visul meu să am casa mea, nici nu știi cât de fericit și cât de stabil mă simțeam. Dar a trebuit să o vând. Au început să mă caute. M-au văzut din pușcărie la televizor și au aflat despre asociația mea. Am fost la Poliție și mi-au spus să stau liniștit”, adaugă. Nici acum nu doarme fără o sursă de lumina, cât de mică. Câteodată, se uită după umăr pe stradă. Nu merge niciodată singur undeva.
Materialul integral scris de jurnalista Flavia Drăgan în puteți citi pe PressHUB.