vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateFOTO Dezvăluire: un focșănean s-a ocupat de pregătirea fizică a cosmonautului...

FOTO Dezvăluire: un focșănean s-a ocupat de pregătirea fizică a cosmonautului Dumitru Prunariu pentru a ajunge în spațiu

Prima zi din cadrul „Caravanei Ştiinţă&Imaginaţie”, eveniment lansat de Asociaţia „Science&Technology” şi de revista „Ştiinţă&Tehnică”, a prilejuit publicului din Focșani o întâlnire de zile mari cu singurul român care a zburat în spațiul cosmic, Dumitru Prunariu, dar și cu jurnalistul de știință Alexandru Mironov. Cu această ocazie, Dumitru Prunariu a susținut o conferință în care a vorbit despre cele mai noi cercetări în domeniul cosmic, dar a și răspuns la numeroasele întrebări adresate de cei prezenți în număr mare în sala Ateneului Popular, întrebări legate în special de misiunea sa din urmă cu 41 de ani în spațiul cosmic. Dumitru Prunariu a făcut și o dezvăluire în premieră, și anume faptul că îi datorează pregătirea fizică pentru misiunea din cosmos unui focșănean, profesorul Viorel Burlan, cel care a antrenat candidații la postul de cosmonaut. „Noi, în momentul în care am fost selecționați la unitatea de aviație de la Bacău, ni s-a impus un program de educație fizică consistent, substanțial. Eu eram inginer la o unitate de aviație din Brașov, unde munceam și 12 ore pe zi, unde nu aveam timp de sport, nici regimul alimentar corespunzător nu-l urmam. Am fost duși atunci toți la un loc și am început o pregătire intensă, inclusiv din punct de vedere fizic. Cel care a fost selecționat să ne antreneze atunci a fost un locotenent major dat naibii, campion de judo, karate, cu cicatrice pe față, la viața lui se bătuse, făcuse sport de performanță și a fost ales de aviația militară ca cel mai competent să ne pregătească. Pe acesta îl chema Viorel Burlan, e focșănean și se află aici în sală. Luăm de multe ori legătura și ne aducem aminte de vremurile grele, dar și bune, care au contribuit la formarea noastră, a celor care am făcut parte din primul detașament de candidați cosmonauți români”, a povestit cosmonautul Dumitru Prunariu. Vizibil emoționat, Viorel Burlan a povestit, la rândul său, o amintire despre Dumitru Prunariu. „La un moment dat, la începutul pregătirii, îmi spunea că nu mai poate. Și i-am spus așa: să știi că ai fost selecționat aici ca să te învăț să poți”.

În cursul după-amiezii mai au loc diverse ateliere de lucru la corturile amplasate în Piața Unirii din Focșani, respectiv observații astronomice, roboți, știință distractivă cu Profesorul trăsnit, iar specialiști de la Institutul de Fizica Pământului vor oferi informații despre cum să vă protejați de cutremure. Seara de luni se va încheia cu un concert de muzica medievală susținut de Ana Creangă, în Piața Unirii. Viceprimarul Alexandra Tătaru, care a iniţiat acest proiect ce se dorește a fi permanentizat, a adresat invitația tinerilor de a fi prezenți și marți la manifestările din cadrul „Caravanei Ştiinţă&Imaginaţie”,  când vor avea loc alte evenimente la fel de interesante.

Ziua 2 – 31 mai:

9.00-11.00 Atelier de astronomie pentru copii / Atelier de animație / Atelier desen 3D

11.00-11.30 Lansări de carte:

– ”O istorie a astronavigației – de la gnomon și astrolab la sextantul Apollo”, de comandor Vasile Chirilă, introducere prof. Marian Naiman

– ”12 Umbre”, de Cătălin Beldea

11.30-13.30 Conferințele ST

  • Ora 11.30 – Cătălin Beldea, Vânătoarea de eclipse
  • Ora 12.15 – Claudiu Tănăselia, Odiseea marțiană
  • Ora 13.00 – Cristian Român, Muzica stelelor

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu