duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăSportIulia și Adrian Moldoveanu, premiați de Ministerul Educației după bronzul de la...

Iulia și Adrian Moldoveanu, premiați de Ministerul Educației după bronzul de la Gimnaziadă

Ministerul Educației a premiat delegația României prezentă la GIMNAZIADA 2022 (14 – 22.05, Normandia/Franţa), compusă din 101 persoane (72 de sportivi, 9 arbitri, impuşi de regulament, 19 antrenori şi un şef delegaţie). La această competiţie (ediţia a XIX-a), copiii noştri, de care suntem mândri şi pe care îi felicităm din toată inima, s-au întors acasă cu 38 de medalii, obţinute la cele 9 discipline sportive (atletism, gimnastică ritmică, lupte, judo, box, baschet 3×3, scrimă, rugby în 7 şi tenis de masă) la care au participat. De asemenea, s-au consemnat şi clasări în imediata vecinătate a podiumului: un loc IV, 11 locuri V şi 3 locuri VI. În clasamentul pe medalii România a ocupat locul 10 (din 65 de ţări participante). Pentru premierea acestor performanţe, Ministerul Educaţiei a alocat 260.625 lei (locurile 1-6: 4000/3000/2500/2000/1500/1000 lei / elevi-sportivi şi antrenori).
Ministerul Educaţiei, prin Federaţia Sportului Şcolar si Universitar, a organizat participarea României, cheltuielile pentru deplasarea delegaţiei noastre fiind de 550.000 lei (transport, cazare/masă, diurnă, echipament de prezentare). GIMNAZIADA este o competiţie organizată, o dată la 2 ani, de Federaţia Internaţională a Sportului Şcolar (ISF), în colaborare cu cele mai respectate şi renumite federaţii sportive internaţionale. GIMNAZIADA este mai mult decât un concurs sportiv: elevii cu vârste cuprinse între 16-18 ani au avut posibilitatea să participe simultan şi la un program educaţional bazat pe doi piloni – distracţie şi abilităţi! Condiţiile în care au participat copiii noştri şi maniera în care s-a desfăşurat această ediţie a GIMNAZIADEI au fost atent supravegheate prin implicarea directă a tuturor federaţiile sportive naţionale, cărora le mulţumesc! (Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației)
La ediția din acest an a Gimnaziadei a participat și o sportivă din Focșani. Este vorba de Iulia Moldoveanu, care a obținut medalia de bronz la judo, categoria 48 kg. Iulia Moldoveanu este legitimată la CS Unirea Focșani, unde se antrenează chiar cu tatăl ei, Adrian Moldoveanu.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu