Astăzi, 11 iunie 2022, Drapelul de Luptă al Batalionului 288 Apărare Antiaeriană „Milcov” a fost decorat cu Emblema de Onoare a Forțelor Aeriene, cu prilejul aniversării a 110 ani de la primul zbor executat la Focșani. Structura, care execută misiuni atât în sprijinul Forțelor Terestre, cât și în sprijinul Forțelor Aeriene, este dislocată pe vechiul amplasament al Grupului Aviație Școală Legătură (Faza I), care și-a încetat activitatea la Focșani în urmă cu 21 ani. În același context și cu aceeași medalie, pentru contribuția adusă la buna desfășurare a activităților în comun cu Forțele Aeriene, au fost decorați militari din cadrul Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor”, Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice „Alexandru Ioan Cuza” și Centrului Militar Zonal Vrancea „Regele Carol I”.
După ceremonialul militar, pe aerodromul Focșani a fost organizată o expoziție de tehnică militară, cu echipamente din dotarea celor două mari unități din municipiu și a Ministerului Afacerilor Interne. Timp de aproximativ două ore, zona de desfășurare a activităților a fost survolată de aeronave militare aparținând Forțelor Aeriene Române și Ministerului Afacerilor Interne, care, spre încântarea celor prezenți, au salutat mulțimea de la joasă înălțime. (Brigada 282 Blindată ”Unirea Principatelor” Focșani)