sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăFocsaniA murit după ce a căzut de pe un stâlp

A murit după ce a căzut de pe un stâlp

La data de 20.06.2022, ora 16.00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție TF Focșani au fost sesizați telefonic cu privire la faptul că în jurul orei 15.40 un lucrător care desfășura activități specifice pe un stâlp de susținere a rețelei electrice de iluminat a căzut de la o înălțime de aproximativ 5-6 metri, suferind mai multe leziuni. Evenimentul s-a petrecut în satul Bordeasca, comuna Tătăranu.

La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Vrancea, împreună cu specialist criminalist din cadrul I.P.J. Vrancea, în vederea efectuării cercetării la fața locului, fiind anunțat și Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea. Bărbatul în cauză a fost transportat la o unitate medicală, în vederea primirii îngrijirilor medicale necesare, însă, din nefericire, în jurul orei 18.10 acesta a decedat. În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a celor întâmplate și luării măsurilor legale care se impun. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu