vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateActivitate preventivă a poliției pe linia consumului de droguri

Activitate preventivă a poliției pe linia consumului de droguri

Campania informativ–preventivă pentru prevenirea consumului și traficului de substanțe interzise „Dincolo de Aparențe”, inițiată de către Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității București este implementată de către Inspectoratul de Poliție al Județului Vrancea, prin Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității, în perioada 10 iunie – 30 august a.c., având ca principal partener Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vrancea. Scopul campaniei îl reprezintă creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile asociate consumului și traficului de substanțe interzise. Principalele direcții de acțiune vizează atât minorii, cât și adulții, care vor fi informați cu privire la legislație, consecințe și riscuri asociate consumului de substanțe interzise, precum și instituțiile la care pot solicita sprijin și consiliere.
În acest context, în cursul zilei de astăzi, 24 iunie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, Biroului Siguranța Școlară și Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vrancea au desfășurat activități de informare pe raza municipiului Focșani. Cu ajutorul ochelarilor speciali, doritorii au experimentat realitatea prin ,,lentila drogurilor”, având ocazia să conștientizeze cu mintea limpede efectele consumului de droguri, modul în care realitatea este percepută diferit, la nivel de distorsionare a formei, distanței, mărimii. Totodată, micile simulări ale realității consumului de substanțe interzise au oferit ocazia participanților de a împărtăși experiențele cunoscuților, captând atenția și aducând în prim plan cauzele care au determinat consumul, dar și consecințele nefaste ale fenomenului, cu implicații în sfera dezvoltării, culminând cu generarea unor comportamente de abuz, până la implicații care abordează chiar domeniul traficului de persoane. Astfel, pe lângă influența anturajului, presiunea resimțită din partea prietenilor s-a vorbit și despre tentație, curiozitate, realizarea unor alegeri greșite, toate având ca finalitate consumul de substanțe interzise și, de cele mai multe ori, instaurarea dependenței. Activități similare vor continua pe toată durata sezonului estival, POLIȚIA ROMÂNĂ fiind aproape de comunitate și prin activități de informare, sensibilizare și conștientizare axate pe această problematică. (sursa: IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu