vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneRazii ale polițiștilor în mediul rural, soldate cu descoperirea mai multor infracțiuni

Razii ale polițiștilor în mediul rural, soldate cu descoperirea mai multor infracțiuni

În perioada de 22-24.06.2022, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au desfășurat în mediul rural activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale din segmentul stradal, care afectează climatul de ordine și siguranță publică, a faptelor ilicite din domeniul silvic, la regimul deșeurilor feroase și neferoase, a operatiunilor cu agregate minerale și a celor cu impact asupra mediului de afaceri/bugetului consolidat al statului.
Principalul scop al acțiunii l-a reprezentat menţinerea ordinii şi liniştii publice la nivel județean, prevenirea şi combaterea faptelor ilicite, respectarea regulilor de comerţ, precum și descoperirea şi incriminarea faptelor ilegale asociate domeniului silvic.
În acest context, au fost executate o razie, o percheziție domiciliară și 81 de controale, din care 3 în fondul forestier. În urma activităților desfășurate au fost constatate 32 de infracțiuni, din care 25 la regimul deșeurilor, 2 la regimul energiei electrice, 2 la regimul silvic, 1 la regimul produselor accizabile și 1 de evaziune fiscală. De asemenea, au fost aplicate 171 de sancțiuni contravenționale (din care 26 la regimul silvic), în valoare totală de peste 100.000 lei și confiscate bunuri (material lemnos, băutură cu aspect și miros specific de distilat) în valoare totală de peste 87.500 lei. Totodată, două autoutilitare cu remorcă, în valoare de 80.000 euro au fost indisponibilizate. Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vrancea, jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea și al reprezentanților Gărzii Forestiere, Direcției Silvice, Gărzii de Mediu și Sucursalei Focșani – Distribuție Energie Electrică.

EXEMPLE

La data de 22.06.2022, polițiști din cadrul Serviciul de Ordine Publică Vrancea, în colaborare cu comisari ai Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Vrancea au efectuat trei controale pe raza localității Slobozia Bradului, la operatori economici autorizați să desfășoare activități de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deșeurilor periculoase, ocazie cu care au constatat 25 de infracțiuni la acest regim.

La data de 23.06.2022, polițiști din cadrul Serviciul de Ordine Publică și Secției 2 Poliție Rurală Gugești, în colaborare cu specialiști din cadrul S.D.E.E. – Sucursala Focșani au efectuat 4 controale pe raza localității Slobozia Bradului, la imobilele unor persoane fizice, pe linia prevenirii executării sau folosirii de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, conform Legii nr.123 din 10.07.2012 – rep., ocazie cu care au constatat 2 infracțiuni, la legea energiei electrice și a gazelor naturale.

La data de 22.06.2022, polițiștii Biroului Fondului Forestier și Piscicol s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că administratorul unei entități juridice nu a evidențiat în contabilitate operațiunile de comercializare a masei lemnoase, sens în care a fost prejudiciat bugetul consolidat al statului. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de evaziune fiscală, conform Legii 241/2005.
La data de 22.06.2022, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Tulnici au desfășurat, împreună cu silvicultori din cadrul AOVP Tulnici activități specifice pe linia trasabilității și transportului de material lemnos, ocazie cu care au constatat 2 infracțiuni în flagrant, conform Legii nr. 46/2008 – Codul silvic.
La data de 23.06.2022, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Gugești au depistat în flagrant o persoană care transporta cu autovehiculul personal cantitatea de 156.35 litri alcool distilat, fără documente de însoțire, conform legislației în vigoare. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a peste 40 litri de alcool etilic”, faptă prev. și ped. de art. 452 alin. 1 lit. h din Legea 227/2015. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu