Focșănenii au fost treziți din somn astăzi, dis de dimineață, de un elicopter care a făcut zeci de ture deasupra municipiului. Era un elicopter utilitar, care efectua dezinsecție aeriană. Cei mai mulți dintre cetățeni s-au declarat nemulțumiți de zgomotele din zori, fiind o zi liberă, în care fiecare vrea să se odihnească mai mult. Ei se întrebau, pe rețelele de socializare, de ce nu s-a făcut dezinsecția cu elicopterul în zilele lucrătoare. De cealaltă parte, primarul Cristi Misăilă susține că a anunțat operațiunea de dezinsecție aeriană încă din data de 16 iunie, așa că focșănenii știau ce-i așteaptă. Mai mult, primarul a anunțat că elicopterul va zbura deasupra Focșaniului și duminică dimineață. ”Așa cum am anunțat încă din 16 iunie, Primăria Municipiului Focșani, prin Direcția de Dezvoltare Servicii Publice (DDSP) Focșani, efectuează în perioada 25-26 iunie 2022 o campanie intensă de dezinsecţie aeriană pentru combaterea tuturor insectelor dăunătoare şi periculoasePrima etapă a dezinsecției aeriane, executată cu un elicopter special, s-a desfășurat în această dimineată. Duminică dimineață, în intervalul 5:00-10:00, urmează să se desfășoare cea de-a doua etapă.”, a precizat Cristi Misăilă.
Elicopterul va trezi focșănenii și duminică în zori
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -